TEST în România cu Audi A8 4.2 TDI quattro (pre-facelift)

Publicat: 23 09. 2013, 12:35

Audi A8 e cel mai tânăr luptător în ringul limuzinelor premium germane. În vreme ce Mercedes-Benz S-Class şi BMW Seria 7 se produc de peste 30 de ani, primul Audi A8 a luat fiinţă abia în 1994, aşa că cei de la Audi au avut câte ceva de recuperat.

În prezent, nava amiral a germanilor din Ingolstadt se află la cea de-a treia generaţie, iar de curând a primit un facelift care ar trebui să îl pună la acelaşi nivel cu noul Mercedes-Benz S-Class W222. Până când vom avea ocazia să punem faţă în faţă noul S-Class cu A8 facelift, încercăm să vedem cum rezistă Audi A8 fără facelift, la trei ani de la lansare.

EXTERIOR

Audi este una dintre companiile auto care încearcă să uniformizeze designul întregii game de modele şi se pare că a reuşit, fiindcă A8 arată la fel ca oricare alt Audi nou. Fireşte, dimensiunile îl dau de gol, însă dacă îl vezi pe drum, mai ales din spate, cu greu îţi dai seama dacă e un A8, un A6 sau un A4.

Dar nu arată rău. Exprimă seriozitate şi soliditate, ceea ce contează pentru oamenii de afaceri cărora nu le place să epateze.

Farurile full-LED te ajută să îl recunoşti mai uşor pe şosea şi îşi fac treaba excelent, în vreme ce grila imensă a radiatorului acţionează ca un fel de mecanism de intimidare pentru toate celelalte maşini mai ieftine de pe drum.

INTERIOR

O limuzină premium sau de lux trebuie să aibă un interior foarte bun, iar Audi A8 nu face excepţie, chiar dacă are deja trei ani vechime. Trebuie să mă înclin în faţa celor de la Audi, fiindcă nici de data aceasta nu m-au dezamăgit. Odată ce păşeşti înăuntru eşti înconjurat de piele fină, Alcantara, lemn, aluminiu, plastic de calitate şi textile minunate.

Nu te aştepta, însă, la amuzament, fiindcă nu o să-l găseşti. Interiorul lui A8 te transportă – încet, dar sigur – în mintea unui neamţ. Adică într-un loc ordonat, serios şi foarte bine construit.

Maşina de test era echipată cu scaune faţă care puteau fi reglate în toate direcţiile posibile şi imposibile, astfel încât şoferul şi pasagerul din dreapta să aibă parte de cea mai confortabilă călătorie din viaţa lor.

Sistemul multimedia e uşor de folosit, iar touchpadul care recunoaşte cifre şi litere ale alfabetului îmbunătăţeşte radical experienţa oferită de sistemul de navigaţie. Sigur, poţi să alegi literele unui cuvânt cu ajutorul joystickului rotativ, însă e mai uşor – mult mai uşor – să desenezi cu degetul pe touchpad.

Cele două cadrane principale ale panoului de bord sunt despărţite de un display color generos, pe care sunt afişate informaţii despre postul de radio, alerte (nivelul scăzut al lichidului de parbriz, de exemplu), informaţii despre rută sau, în cazul maşinii de test, imagini furnizate de camera termală din faţa maşinii. Această cameră poate identifica pietonii de pe drum şi te ajută atunci când vizibilitatea nu e tocmai perfectă. Tot atunci te ajută şi luminile cu funcţia „all weather”, care reglează automat farurile în funcţie de condiţiile meteo – ploaie, ceaţă sau ninsoare.

Totuşi, există şi câteva lucruri mai puţin impresionante care merită menţionate. Unul dintre ele ţine de încăpăţânarea celor de la Audi de a monta sloturi pentru carduri Secure Digital (SD) în locul unui port USB. Sigur, poţi să primeşti un port USB, dar trebuie să plăteşti în plus pentru interfaţa Audi Music Interface, iar apoi pentru cablul adaptor. Dar în cazul unei maşini care costă cel puţin 100.000 de euro, această problemă poate fi neglijată.

O problemă care nu poate fi neglijată, însă, este lipsa spaţiului pentru pasagerii din spate. Nu mă înţelege greşit, pe bancheta din spate au loc suficient două persoane, însă nu e chiar ceea ce te aştepţi de la o limuzină. Dacă şoferul şi pasagerul din spatele său au, fiecare, vreo doi metri înălţime, atunci cel din spate va atinge cu genunchii spătarul scaunului şoferului. De asemenea, spaţiul pentru cap e doar satisfăcător pentru cei mai înalţi.

Astfel, dacă eşti un om de afaceri înalt şi vrei să ai parte de un confort desăvârşit pe bancheta din spate a limuzinei tale, va trebui să iei în considerare versiunea cu ampatament mărit a lui Audi A8, care costă cu aproximativ 10.000 de euro mai mult decât varianta standard.

Detalii despre performanţe şi consum, dar şi concluziile, pe pagina următoare.