Test drive Renault Megane TCe 140 – Sedanul familist devine mai puternic – GALERIE FOTO

Autor: Vlad MIRONESCU 10 mai 2019 Test drive

Renault Megane a primit un nou motor pe benzină, rezultat din colaborarea Alianţei Renault-Nissan-Mitsubishi cu Daimler. Propulsorul de 1,33 litri cu supraalimentare este disponibil în trei variante de putere, de 116, 140 şi 160 CP, iar pe Megane înlocuieşte motorul 1,2 TCe de 130 CP.

Am testat noul propulsor TCE 140, alături de transmisia automată cu dublu ambreiaj, pentru a vedea cum se comportă pe cel mai vândut sedan al francezilor. Varianta de 116 CP este livrată doar cu transmisie manuală, dar cele de 140 şi 160 CP sunt oferite şi cu transmisie automată EDC cu dublu ambreiaj.

Sedan pentru familişti

Megane sedan se pretează ca model de familie, având dimensiuni mari şi spaţiu considerabil, iar noul motor – chiar şi în varianta mijlocie de putere, este o opţiune bună. Cei care vor mai mult confort pot opta pentru transmisia EDC.

Spre deosebire de fostul motor de putere apropiată, TCe 140 vine cu 10 CP în plus, dar şi un cuplu maxim de 240 Nm.

Foto: Marian Ilie // Mediafax Foto

Renault Megane sedan are 4,63 metri lungime şi cântăreşte aproximativ 1.300 kg, iar vechiul motor se descurca bine cu aceste valori, însă 140 TCe produce o diferenţă sesizabilă. La un ampatament de 2.711 mm poţi transporta în condiţii destul de bune cinci persoane, iar dacă şi portbagajul de 507 litri este plin, cei 10 CP şi 35 Nm în plus vor oferi un plus de putere binevenit.

Designul lui Megane sedan este cuminte, însă luminile de zi în forma literei C, întâlnite la majoritatea modelelor Renault, îi dau un aspect aparte. Foarte bine arăta şi plafonul modelului testat, pentru că şi zona dintre trapa electrică şi lunetă era neagră, atfel rezultând un contrast puternic cu vopseaua albă.

Foto: Marian Ilie // Mediafax Foto

Varianta de test INTENS era foarte bine echipată, având faruri full LED, jante pe 17 inchi, sistem Head-Up display, pachet EasyParking şi multe altele, deci pe lângă motorul capabil, componenta de spaţiu generos şi dotările consistente făceau modelul Megane destul de atractiv.

Display mare şi practic, poziţionat tip portret

Interiorul modelului Megane nu este cel mai elegant, însă materialele sunt bune, ergonomia la fel, iar spaţiul interior este suficient. Sistemul de infotainment R-Link 2 este uşor de utilizat şi alături de ecranul de 8,7 inchi poziţionat tip portret oferă o experinţă la volan destul de bună.

Interfaţa este intuitivă, iar sistemul de operare răspunde rapid. Există multe opţiuni de personalizare şi majoritatea funcţiilor maşinii pot fi setate rapid. Zona digitală a cadranelor este mare şi oferă multe informaţii, având şi o interfaţă diferită pentru fiecare mod de condus.

Scaunele sunt mari şi confortabile, iar modelul de test era dotat şi cu funcţie de masaj. Găsim multe spaţii de depozitare în consolă, dar şi două mufe USB şi o priză tip brichetă.

Foto: Marian Ilie // Mediafax Foto

Planşa de bord este curată, cu puţine butoane, iar ergonomia este bună. Am apreciat faptul că, deşi toate funcţiile sunt înglobate în sistemul de infotaniment, comenzile de bază ale climatizării au primit şi butoane fizice.

Sistemul Renault MultiSense oferă 5 moduri de condus, iar modul în care se activează este bine gândit. În orice mod de condus te-ai afla, prima apăsare afişează modurile de condus disponibile, în timp ce următoarea te duce direct în modul Sport. O a treia apăsare te duce în modul Eco. Mi-a plăcut această idee de activare, pentru că dacă eşti în modul Comfort şi vrei să faci o depăşire rapidă sau vrei mai multă putere pentru orice altă situaţie, apeşi de două ori butonul şi este deja în modul Sport. Desigur, ele pot fi selectate şi pe ecranul tactil, însă este mai uşor prin butonul fizic.

Foto: Marian Ilie // Mediafax Foto

La capitolul siguranţă, varianta Megane sedan Intens vine bine echipată, fiind oferit standard pilot automat adaptiv, sistem de avertizare privind distanţa faţă de maşina din faţă, dar şi frânare activă de urgenţă – toate încadrate în pachetul Drive Safely.

La drum cu noul motor TCe 140

Motorul TCe 140 este cea mai echilibrată variantă pe benzină pentru sedanul francez. În timp ce varianta de 115 CP a motorului de 1,33 litri asigură nevoile de bază ale unui şofer, iar cei 160 de cai-putere ai versiunii de top înclină Megane spre un comportament dinamic  bun, modelul intermediar pare să fie compromisul ideal. Renault raportează un consum mediu mixt de 5,7 litri la 100 km, cu o medie de 7,2 litri în oraş. Noi am realizat un consum undeva la 9 litri în oraş, cu trafic mediu spre aglomerat, deci la 140 de cai-putere obţinuţi dintr-un motor de mic litraj supraalimentat, ne putem declara mulţumiţi.

Foto: Marian Ilie // Mediafax Foto

Puterea oferită este suficientă, iar cuplul crescut se simte la plecările mai puternice de pe loc. Suspensia este setată pentru un parcurs confortabil, dar direcţia este echilibrată, iar modurile de condus care schimbă răspunsul motorului acoperă destul de bine atât dorinţa de confort, cât şi nevoia de putere.

Verdict

Renault Megane sedan echipat cu noul motor realizat de Alianţa Renault-Nissan-Mitsubishi şi Daimler este o soluţie bună pentru cei care vor o maşină de familie, dar şi un plus de putere. Consumul este bun, cuplul crescut este sesizabil, iar performanţele dinamice ale maşinii au fost îmbunătăţite. Alături de caracteristicile anterioare, trebuie ţinut cont de faptul că Megane sedan oferă un ampatamentul mare şi un portbagajul generos, precum şi un număr mare de asistenţi pentru şofer.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide