Test drive Renault Clio Estate 1.5 dCi – Un mic break fâşnet şi plăcut la condus – GALERIE FOTO

Autor: Vlad MIRONESCU 01 nov. 2018 Test drive

Renault Clio Estate echipat cu cel mai puternic diesel din ofertă (110CP) este un mic break fâşnet şi plăcut la condus. Aspectul este modern, iar liniile roşii pe fundalul negru lucios îl fac să pară mai îndrăzneţ.

Pachetul exterior cu protecţii negre, lucioase, şi inserturi roşii se potriveşte de minune cu bejul deschis şi dă o notă de sportivitate. Farurile LED Pure Vision sunt o adăugare binevenită pentru un model mic.

Foto: Marian Ilie / Mediafax Foto

Fiind vorba de un break de 4,2 metri lungime, nu putem vorbi de spaţiu masiv la interior, însă este decent pentru cinci persoane, cu condiţia ca cei doi pasageri din spate să nu fie peste 1,8 metri înălţime, iar persoana aflată la mijloc pe banchetă să fie copil. Problema principală cu interiorul este spaţiul pentru picioare de care dispun pasagerii din spate. Şoferul şi pasagerul din faţă stau confortabil, deşi şezutul putea fi puţin mai lung pentru a fi potrivit şi la drum lung. Totodată, a lipsit reglajul lombar, dar scaunele erau încălzite. Spaţii de depozitare între scaune şi în buzunarele uşilor. Plafonul panoramic este o adăugare interesantă, chiar dacă nu are şi funcţie de trapă.

Cotiera cu spaţiu de depozitare inclus revine şoferului, nefiind destul de lată şi pentru pasager, însă este poziţionată prea în spate şi este reglabilă doar pe înălţime, ceea ce înseamnă că persoanele scunde nu vor ajunge la ea cum trebuie.

Foto: Marian Ilie / Mediafax Foto

Volumul portbajului are 443 de litri, ceea ce este destul de bine pentru un break mic, iar spaţiul poate fi extins la 1.083 de litri prin rabatarea banchetei.

Motorizările mai puternice sunt recomandate

Motorizarea de 110 cai-putere reprezintă dieselul de top din ofertă, însă pentru modelul de doar 1.200 de kilograme este mai mult decât suficient.

Poate fiind vorba de o gamă inferioară puterea este transmisă într-un mod mai brutal, însă Clio Estate 1.5 dCI pare puternic, iar cuplul de 220 Nm îşi face simţită prezenţa. Îndrăznesc chiar să spun că este un model distractiv de condus, chiar dacă mulţi sunt reticenţi cu privire la senzaţiile pe care le poate oferi un break mic.

Suspensia este setată pentru confort şi este moale.

Există numeroase variante de motorizări, de la 75 la 120 de cai-putere, însă cei care vor performanţe decente vor trebui să aleagă un propulsor care produce cel puţin 90 de cai-putere. Variantele de 75 de cai-putere sunt pentru cei care vor o soluţie de deplasare, nu dinamică.

Spre exemplu, dieselul de 1,5 litri şi 110 cai-putere realizează sprintul 0-100 km/oră în 11,9 secunde, iar viteza maximă este de 194 km/oră – performanţe dinamice mai mult de cât acceptabile pentru orice potenţial posesor de Clio Estate. Cei care vor mai mult au la dispoziţie propulsorul Tce de 120 de cai-putere.

Consum bun şi autonomie extinsă la diesel

Un mare atuu al dieselului testat a fost consumul. Noi am înregistrat cifre bune, deşi testul s-a desfăşurat exclusiv în oraş: 6% în trafic urban, când aglomerat, când liber, cu aerul condiţionat pornit mereu. Chiar dacă rezervorul are 45 de litri, autonomia este bună.

Foto: Marian Ilie / Mediafax Foto

Cel mai mic break din oferta constructorului Renault are un interior destul de simplu, cu mici artificii de design. Vitezometrul digital este poziţionat perpendicular cu cele doua cadrane clasice, iar deasupra este ecranul monocrom al computerului de bord. Interiorul este compus din plastice, când moi, când tari, când lucioase. Plasticul lucios arată bine, însă în timp pe el pot apărea zgârieturi fine.

Interior simplu, dar bine echipat

Planşa de bord are înglobat un ecran tactil de 7 inchi, nu foarte mare, dar bun pentru a opera sistemul de infotainment. Îţi poţi conecta telefonul prin Bluetooth, asculta muzică sau poţi folosi sistemul de navigaţie, însă uzura morală îşi spune cuvântul. De remarcat difuzoarele Bose (opţiune), care se aud destul de bine.

Gurile centrale de aerisire sunt incluse în micul panou negru lucios, iar sistemul de climatizare este poziţionat sub ele. Foarte util este asistentul de parcare, precum şi bine-cunoscuta telecomandă audio poziţionată în spatele volanului. Vizibilitatea este destul de bună din toate unghiurile, însă camera de marşarier face viaţa mai uşoară. Exisă mufă USB şi cititor de carduri SD, precum şi o priză tip brichetă la baza consolei.

Verdict

Renault Clio Estate este un break care poate îndeplini nevoile unei familii cu doi copii mici, oferă un portbagaj spaţios, calitatea materialelor la interior este bună, iar dacă se optează pentru un propulsor din partea superioară a ofertei poate avea şi performanţe destul de bune pentru categoria sa.

Fişă tehnică Renault Clio 1.5 dCI

Motor (configuraţie/cilindri)L4

Supraalimentare turbo

Cilindree (cmc) 1461

Putere maximă(CP)110

Cuplu maxim (Nm) 220

Viteză maximă (km/h)194

Acceleraţie 0-100 km/h (s)11.9

Cutie de viteze manuala, 6 trepte

Transmisie fata

Dimensiuni

Număr uşi 5

Număr locuri 5

Lungime (mm) 4267

Lăţime (mm) 1732

Înălţime (mm) 1445

Ampartament (mm) 2589

Greutate (kg)1204

Volum rezervor (litri) 45

Volum portbagaj (litri) 443


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide