Versiunea Mercedes-Benz A 180 CDI cu transmisia automată 7G-DCT promite un consum mediu teoretic între 4,1 şi 4,4 litri/100 km – ceva mai mult decât cei 3,8 litri/100 km reclamaţi de versiunea având cutie manuală cu 6 trepte.
În practică, într-un stil de condus în general alert şi în condiţii de iarnă, consumul mediu din test s-a cifrat la 6,5 litri/100 km, nefiind de natură să impresioneze. Totuşi, am remarcat că sistemul de oprire/pornire automată a motorului este mai puţin influenţat de frig, iar încălzirea motorului este rapidă.
Deci în trafic urban acest diesel, cuplat la automata cu dublu ambreiaj, asigură un bun raport între consumul rezonabil şi confortul în conducere, fiind de apreciat că, deşi vorbim de o maşină având cutie automată, consumul este similar cu al unei compacte diesel obişnuite, cu o cutie manuală.
În ce priveşte preţurile, cel mai ieftin A-Class este cel cu motorizarea pe benzină de 1,6 litri şi 122 CP, A 180, care porneşte de la 24.676 euro. Prin urmare, suma de 25.978 euro reclamată de versiunea A 180 CDI devine chiar tentantă.
Cutia automată 7G-DCT înseamnă un plus de 2.157 euro, deci modelul de test are un preţ de pornire de 28.135 euro. Adică un preţ competitiv pentru o compactă diesel automată care în primul rând arată bine, în condiţiile unei echipări standard foarte bune, mai ales ca sisteme de siguranţă (asistenţă pentru prevenirea accidentelor CPA, airbag genunchi şofer sau sistem ATENTION ASSIST).
Pentru un plus la capitolul estetic, pachetul AMG Sport reclamă 2.510 euro, iar efectul vizual este garantat – apar dubii doar referitor la suspensia sport, care, în cazul acestei motorizări nu prea performante, nu e indicată, afectând confortul pe denivelări.
CONCLUZII
În final, noul A-Class pot spune că e o surpriză foarte plăcută, chiar dacă nu o revelaţie a segmentului compactelor premium. În primul rând, arată cam cel mai bine, având avantajul ultimului venit.
Interiorul nu e un etalon ca spirit practic sau ergonomie, iar ambianţa interioară e o combinaţie ciudată de lucruri cool şi mai puţin cool. Dar, cu toate acestea, habitaclul lui A-Class, dacă se apelează şi la lista de opţionale, degajă în mod clar lux şi suficient de mult spirit tineresc şi life-style.
Motorul diesel al versiunii A 180 CDI nu e satisfăcător ca performanţe dinamice pentru amatorii de sportivitate, reuşind, totuşi, să facă o figură bună ca agrement în conducere (confortul şi rapiditatea cutiei automate sunt foarte bune). De apreciat eficienţa suspensiei şi direcţiei, care, însă, au nevoie de un motor mai puternic pentru a fi valorizate.
Ca preţ şi dotări, A-Class este relativ scump, dar, din moment ce e premium, vorbim de sume rezonabile şi chiar competitive în comparaţie cu rivalii. Cine pariază pe A-Class nu greşeşte, maşina fiind foarte potrivită pentru un public tânăr, emancipat şi cu gusturi.
Şi, poate cel mai important, reaprinde şi în clasa compactă rivalitatea acerbă dintre Audi, BMW şi Mercedes-Benz. Care, fie vorba între noi, nu prea poate fi aplanată cu argumente logice…