Când eşti sunat de la Mazda şi invitat să iei la test o decapotabilă cum e MX-5, aşa cum mi s-a întâmplat mie acum câteva zile, să fii sigur că ai pregătiţi ochelarii de soare şi stick-ul cu muzică, pentru că eşti pe cale să creezi nişte amintiri frumoase. Zilele din luna mai te vor ajuta în acest sens, şi poate doar puful plopilor să te enerveze din când în când, în rest maşina asta îţi oferă toate ingredientele pentru terapia prin zâmbet.
Probabil foarte mulţi dintre voi aţi auzit de Mazda MX-5, un nume devenit deja mitic şi care a apărut în catalogul Mazda la finalul anilor ’90. Vorbim de un roadster mic, simplu şi relevent care a intrat în Cartea Recordurilor drept cea mai vândută maşină sport decapotabilă cu două locuri din istorie.
Aşadar, am primit pentru un weekend o Mazda MX-5 G130 Soft top – TAKUMI (pe numele ei din certificatul de naştere), ca să mă plimb cu ea şi să vă spun cum a fost. Vorbim de un motor diesel de 1.5 SKYACTIV-G de 130 CP, 150 Nm şi, sigur că da, transmisie manuală cu 6 trepte.
În genul ăsta de recenzii nu e cazul să mai punem poze cu motorul sau portbagajul, pentru că nu despre asta este vorba aici, ci despre atingeri şi senzaţii. La exterior inginerii japonezi au avut grijă să pună cap la cap cele mai frumoase linii şi forme, iar rezultatul întoarce toate privirile (testat!). Nici la interior lucurile nu stau mai prejos. TAKUMI este expresia perfectă a limbajului de design KODO – Sufletul Mişcării, termeni care se traduc într-un decor somptuos echipat cu piele Nappa în nuanţe blânde de maro ce evocă un aer de eleganţă matură.
Ajuns în scaunul şoferului, lucrurile se petrec destul de simplu: îţi ia fix 10 secunde să te obişnuieşti cu poziţia joasă a maşinii, alte 10 secunde să deschizi acoperişul (important – fără ca să te ridici din scaun), şi alte câteva zeci de secunde ca să te obişnuieşti cu schimbătorul scurt, dar ferm al cutiei de viteze, şi, până să apuci să rosteşti Mazda MX-5 TAKUMI, te-ai şi trezit în plină stradă în privirile admirative ale colegilor de trafic. Da, „Viaţa e grea pentru toată lumea, dar nu pentru toţi la fel”, spune o veche şi înţeleaptă vorbă.
Cele două locuri oferă spaţiu mai mult decât suficient pentru persoanele medii ca înălţime şi constituţie, iar în cazul de faţă, două persoane de peste 1.80 metri au încăput fără probleme, cu scaunele date în spate la maximum, bineînţeles.
Designul interior, deşi cu linii simple, pare destul de sofisticat, cu multe butoane grupate pe consola centrală şi în zona levierului de schimbare a vitezelor. Din fericire, butoanele sunt suficient de mari şi intuitive, iar accesul la ele foarte simplu. Foarte reuşit schimbătorul mic, în timp ce frâna de mână aminteşte de maşinile de altă dată, ieşind mult în evidenţă.
Cu acoperişul capotat, nu mi s-a întâmplat să resimt senzaţia de claustrofobie. Eventual trebuie să remarc atenţia ceva mai mare la intrarea şi la ieşirea din maşină, deoarece stai foarte jos faţă de o maşină obişnuită. Mai trebuie să recunosc faptul că, dacă e capotată, maşina nu e chiar uşor de parcat, fiind relativ greu de intuit gabaritul ei în spate prin lunetă. Per ansamblu, cu excepţia portbagajului foarte mic, Mazda MX-5 surprinde prin interiorul suficient de spaţios, foarte ergonomic şi curios de practic la cei 130 de litri ai săi.
Şi ca să pomenim şi de dotări, MX-5 are pe tot ce îi trebuie unei maşini din 2018: climatizare automată, conectivitate prin intermediul display-ului de 7 inci, volan cu comenzi Bluetooth, reglabil pe înălţime, pilot automat cu limitator viteză, sistem de navigaţie, senzori de lumină şi ploaie, port AUX şi două porturi USB şi sistem de sonorizare BOSE (9 boxe – 4 boxe faţă, subwoofer amplasat central jos şi câte 2 boxe în fiecare tetieră).
La capitolul siguranţă bifează luminile diurne LED, senzorii parcare spate şi sistem de avertizare la depăşirea benzii de rulare (LDWS). Specific în nivelul de echiare TAKUMI, disponibil numai pe Soft Top, ar fi jantele de 16“ aliaj, acoperiş textil în culoare cireaşă şi tapiţerie din piele.
Motorul – Încă de la început am rămas surprins de sonoritatea bărbătească a acestuia, acompaniat de un sunet nerăbdător al evacuării. Am avut impresia că aud un motor de cel puţin 200 CP, iar direcţia fermă, timoneria exemplară şi pedala de ambreiaj, care necesită ceva forţă la apăsare, au contribuit din plin la ideea că voi avea de strunit o herghelie nărăvaşă. Din spatele volanului, simţi uşor cum creşte nivelul adrenalinei, acompaniat de un sunet sportiv al maşinii.
Mazda MX-5 primeşte o notă foarte bună pentru suspensii, care oferă un compromis nebănuit de bun între confortul la trecerea peste denivelări şi nivelul foarte redus al ruliului în curbe.
Consum – Maşina a avut un consum mediu decent pentru o sportivă, de 7.1 litri/100 km (cu puţin mai mult decât consumul mediu teoretic anunţat în fişa tehnică 6 litri la sută). Este adevărat, într-un regim accelerat a ajuns la 8 /100 km, dar, chiar şi aşa, merită raportat la senzaţiile oferite.
Modelul de test are un preţ de 25.090 de euro (cu TVA inclus). După părerea mea îşi merită banii, deoarece vorbim de un roadster conceput exact pentru ceea ce vrei: plăcerea şi relaxarea de a conduce decapotat, fără a da o avere pe maşină.
Datele tehnice le puteţi citi pe pagina următoare