Test-drive cu noua generaţie Honda CR-V

SUV-ul japonez Honda CR-V a ajuns la a patra generaţie şi este mai mult o evoluţie decât o revoluţie faţă de precedenta generaţie CR-V, care a fost produsă între 2006 şi 2011. Astfel, noul CR-V promite o îmbunătăţire a calităţilor oferite de vechiul CR-V şi o combinaţie mai reuşită între o maşină pentru drumuri lungi, o maşină pentru oraş şi o maşină care poate ieşi de pe asfalt pentru a se aventura pe poteci neumblate.

EXTERIOR

La exterior, noul CR-V arată mai bine decât vechea generaţie. În partea din faţă, bara de protecţie a fostului CR-V, cu acea gaură care îi dădea un „zâmbet fără dinţi” şi cu „buza de jos umflată”, a fost înlocuită de un spoiler cu forme ceva mai ascuţite, care arată mult mai bine.

Şi în partea din spate, designul a avut parte de o evoluţie. Stopurile sunt mai masive, iar partea de jos a uşii hayonului s-a „îngrăşat” puţin. Da, arată aproape ca un Volvo XC60 sau XC90 în spate, însă, dacă ne uităm la precedentele generaţii CR-V, putem vedea că designerii nu au făcut decât să rafineze stilul faţă de fostele modele.

Din păcate, toată această evoluţie a designului exterior a însemnat şi îngustarea lunetei, ceea ce, punând la socoteală şi stâlpii spate destul de groşi, se traduce printr-o vizibilitate nesatisfăcătoare în oglinda retrovizoare centrală.

INTERIOR

Odată ajuns în interior, am fost plăcut impresionat. Aproape toate materialele sunt de calitate foarte bună şi moi la atingere, iar cele care nu sunt chiar atât de moi nu deranjează în timpul condusului şi nu reprezintă o diferenţiere decisivă în favoarea altor rivali.

În schimb, culorile din interiorul modelului pe care l-am avut la test mi-au dat o senzaţie de plictiseală, deşi pentru unii ar putea însemna o puternică impresie de sobrietate. Doar negru şi gri peste tot. Ce-i drept, există opţional şi varianta unui interior în două culori contrastante, care ar trebui să însenineze puţin atmosfera.

Butoanele sunt amplasate la îndemână, însă controlarea sistemului multimedia şi a funcţiilor maşinii este destul de alambicată, mai ales pentru cei care nu au mai folosit niciodată o Honda. În cazul maşinii de test, care era dotată cu sistem de navigaţie, existau atât butoane pe volan, cât şi pe bord, lângă ecranul tactil.

După câteva ore, am reuşit să mă acomodez cu sistemul de navigaţie şi cu celelalte funcţii, însă am întâmpinat probleme la conectarea telefonului prin Bluetooth ca să pot asculta muzică de pe el sau să vorbesc, pur şi simplu, prin intermediul sistemului hands-free al maşinii.

Pasagerii au parte de foarte mult spaţiu şi confort, atât în faţă, cât şi în spate. Cu scaunele din faţă reglate pentru cei aproape doi metri în înălţime ai mei, nu am avut nici o problemă când m-am aşezat pe bancheta din spate. Există loc suficient, atât la cap, cât şi la picioare. Mai mult, pe bancheta din spate pot călători fără prea multe bătăi de cap trei adulţi.

Portbagajul e foarte mare şi el. Cu scaunele din spate în poziţie normală, capacitatea de încărcare este de 589 de litri, dar poate fi crescută până la 1.146 de litri dacă se rabatează bancheta. Iar modalitatea de rabatare a acesteia este una dintre cele mai simple pe care le-am văzut vreodată la o maşină.

În portbagaj există două manete, câte una pentru fiecare porţiune a banchetei din spate – 1/3 sau 2/3. Când tragi de o manetă, partea pentru şezut se ridică automat în poziţie verticală, tetiera se coboară singură la 90 de grade, iar spătarul cade pentru a forma o podea plană.

Totul se face extrem de simplu, fără bătăi de cap şi fără mutări de scaune. În plus, există câte o pârghie şi pe lateralele banchetei din spate, astfel că nu trebuie neapărat deschis portbagajul pentru a o rabata. Aşadar, CR-V aduce mari avantaje la capitolul modularitate prin aplicarea unor idei simple şi de efect.

Detaliile despre performanţe şi consum, dar şi concluziile, în pagina următoare.