Test-drive cu Chevrolet Cruze hatchback 2.0D

După aproape 1.000 de kilometri parcurşi în mai puţin de o săptămână cu Chevrolet Cruze hatchback 2.0D, pot spune că nu am condus cea mai sportivă sau cea mai confortabilă maşină din lume. Însă, la preţul la care e vândut, are un raport calitate/preţ bun şi un atu care poate face diferenţa dintre a lua decizia de a-l cumpăra şi a căuta altceva: la drum întins, „devorează” kilometrii ca şi cum ar fi un fleac.

Aspectul exterior

Exteriorul lui Cruze hatchback e, fireşte, extrem de asemănător cu cel al variantei sedan sau break. Partea din faţă arată la fel ca la celelalte două variante de caroserie, în timp ce partea din spate a fost modelată astfel încât să aibă linia unui coupe. Spre deosebire de varianta sedan, însă, care arată destul de convenţional, hatchback-ul arată ca un rinocer pe patru roţi, cu spatele „cocoşat”. Ceea ce nu e neapărat un lucru rău.

Spaţiul interior

În esenţă, Chevrolet Cruze este o maşină confortabilă, chiar dacă uneori devine mai „săltăreaţă”, ambianţa interioară este silenţioasă, nivelul de echipare e decent şi portbagajul generos. Pentru familişti, e o maşină numai bună de cărat diverse lucruri de la A la B.

Cele două scaune din faţă au un suport lateral bun spre foarte bun şi sunt suficient de confortabile pentru orice drum. Pasagerii din spate au parte de o banchetă la fel de confortabilă ca scaunele din faţă, însă persoanele înalte vor avea probleme cu spaţiul destul de restrâns pentru cap şi genunchi.

După cum am amintit mai devreme, maşina este foarte silenţioasă la drum lung. Şi pe drumurile mai proaste, suspensia nu face zgomote neplăcute şi se menţine la cote rezonabile. Doar când vorbim de porţiuni cu praf sau pietriş, zgomotele provenite de sub aripi (din cauza pietrelor proiectate de cauciucuri) sunt ceva mai mari.

Butoanele şi comenzile sunt amplasate corect şi pot fi folosite fără efort, iar sistemul audio nu dezamăgeşte. Butoanele sunt mari, iar indicaţiile vizibile. Aspectul general al planşei de bord e reuşit din punct de vedere al designului, fiind undeva între modern şi clasic. Pe scurt, pentru o familie normală, Cruze are tot ce-i trebuie pentru o călătorie confortabilă, chiar şi pe distanţe lungi.

Iar acum să menţionez şi minusurile: materialele plastice sunt prea tari, lucru valabil mai ales pentru cotierele uşilor. Un lucru nu tocmai practic este acoperirea a jumătate din suprafaţa bordului cu un material textil similar cu cel folosit la scaune – poate că vizual arată interesant, dar dacă este stropită cu lichide sau pătată cu mâncare, e mult mai greu de curăţat decât o suprafaţă din plastic.

Luneta este înclinată foarte mult, ceea ce îi conferă maşinii un aspect sportiv. Da, dar reversul medaliei este vizibilitatea insuficientă în oglinda retrovizoare, mai ales în oraş. Mai mult, şuruburile care fixează panourile interioare ale uşilor sunt acoperite cu o lamelă din plastic moale. Nu pare mare lucru, dar când am circulat prin ploaie şi am tot deschis şi închis uşa, apa intrat în mânerele uşilor şi a băltit sub lamelele din plastic.

Cele mai mari minusuri ale interiorului sunt, însă, cotiera centrală şi spaţiul de relaxare al piciorului stâng de lângă pedala de ambreiaj. Cotiera este prea înaltă şi amplasată prea în spate, astfel că incomodează prea mult la schimbarea vitezelor, iar spaţiul de lângă pedala de ambreiaj e prea îngust. Atât de îngust încât piciorul mi s-a agăţat de multe ori între pedală şi o bucată de plastic din partea stângă, motiv pentru colegi să mârâie că trăiesc pe picior mare!

Închei aici cârcoteala cu o menţiune – veţi regăsi majoritatea acestor minusuri şi la concurentele lui Cruze, fiind vorba, până la urmă, de segmentul relativ ieftin din care face parte maşina. C’est la vie…

Detaliile despre performanţe şi consum, dar şi concluziile, în pagina următoare.