Test drive Citroen SpaceTourer 2.0 HDI – Cărăuşul francez transportă până la 9 oameni cu un consum bun – GALERIE FOTO

Autor: Marius Vișan 18 mart. 2019 Test drive

Lansat în anul 2016, Citroen SpaceTourer este un monovolum care se adresează antreprenorilor sau familiştilor care fac călătorii dese în afara oraşului. Maşina este proiectată să transporte multe persoane, fiind disponibilă cu până la 9 locuri, iar preţul ei porneşte de la puţin peste 25.000 de euro.

Pentru această sumă clienţii care aleg Citroen SpaceTourer primesc un motor diesel de 2.0 litri cu un consum bun, care produce 150 de CP , tracţiune 4X2 şi cutie de viteze manuală cu 6 trepte. SpaceTourer în nivelul de echipare Feel oferă dotări precum senzori de parcare, cameră de marşarier şi climatizare automată, însă cei care vor mai mult vor putea alege versiunea Business. Printre dotările premium disponibile pe SpaceTourer amintim sistemul Head-Up Display sau plafonul panoramic. 

Exterior cuminte, cu aspect elegant în funcţie de culoare şi dotări

La exterior, Citroen SpaceTourer are un aer cuminte. Caracterul utilitar este evident, însă geamurile fumurii, luminile de zi cu LED şi jantele din aliaj de 17 inci îi dau o tentă de eleganţă. SpaceTourer este disponibil în 9 culori, de la Negru Onyx la Portocaliu Tourmaline. 

Modelul este disponibil în 3 versiuni de lungime: XS – 4.60 m, M –  4.95 m, XL – 5.30 m, precum şi o variantă compactă cu locuri pentru 9 persoane. În mod obişnuit, Citroen SpaceTourer vine cu 5 locuri (2 faţă, 3 spate), însă al treilea rând de scaune este disponibil în toate variantele de mărime.

Dragoş Savu / Mediafax Foto / ProMotor

Pe lângă uşa şoferului şi a pasagerului, accesul se poate face prin alte două uşi laterale culisante, iar la portbagaj se poate ajunge prin deschiderea hayonului. La acest model, uşile laterale culisante pot fi deschise prin deplasarea piciorului în dreptul barei de protecţie din spate, însă această opţiune lipsea de pe modelul testat. 

Spaţiu din belşug

La interior te întâmpină scaune confortabile acoperite cu material textil. Doar cel al şoferului este reglabil pe înalţime, dar sprijinul lombar lipseşte. Spaţiul este bun pentru toţi, dar în special pentru cei din faţă. Uşile au nişte buzunare generoase în care pot fi puse chiar şi sticle de doi litri. Aceste zone sunt atât de mari şi de largi încât atunci când cobori este posibil să te agăţi în ele, pentru că marginile sunt apropiate de praguri. Cu timpul, însă, te vei obişnui şi nu vei mai vedea asta ca pe o problemă. În torpedou mai pot fi depozitate câteva lucruri, iar sub consola centrală mai este un loc unde poate fi pus telefonul. 

Interior simplu în versiunea de bază, însă câteva opţionale pot schimba complet situaţia

A fost printre puţinele volane întâlnite pe maşinile moderne care nu avea nici un buton (cu excepţia claxonului). Poate ne-am obişnuit cu volane multifuncţionale, însă un volan clasic nu se simte deloc rău în mână, iar plasticul care îl acoperea oferea un grip excelent. Lângă volan se află maneta pilotului automat şi comanda pentru resetarea computerului de bord. Principalele calităţi ale lui SpaceTourer sunt spaţiul interior şi capacitatea de a transporta până la 9 persoane, deci planşa de bord simplă din varianta de bază este de înţeles. 

Însă totul se poate schimba prin alegerea unor opţiuni precum volan îmbrăcat în piele, climatizare cu două zone, sistem Head-Up Display, plafon panoramic, sistem de infotainment cu navigatie pe ecran tactil de 7 inchi şi conectare prin Bluetooth şi altele.

Totodată, la capitolul siguranţă, Citroen SpaceTourer poate excela – sunt disponibile sisteme de asistenţă precum monitorizarea unghiului mort, pilot automat adaptiv, recunoaşterea indicatoarelor rutiere şi Active Safety Break cu funcţie de frânare. Pentru a înlesni parcarea, şoferul poate opta pentru cameră de marşarier şi senzori.

Chiar dacă modelul de test nu avea toate dotările de mai sus, ele sunt disponibile ori pe varianta Business, ori contracost. 

Dragoş Savu / Mediafax Foto / ProMotor

Toate modelele au pilot automat şi dotări practice, precum senzori de parcare, lumini de zi cu LED şi sistem ISOFIX pentru scaunele pentru copii. 

Camera de marşarier asigură parcări fără emoţii

Camera pentru marşarier ajută mult la parcări, display-ul fiind poziţionat într-o zonă din oglinda retorivizoare. Este cam mic, însă împreună cu senzorii de parcare îşi fac treaba şi poţi parca în siguranţă în locurile mai mici. Plasticele sunt cam tari pe bord şi uşi. Ele produc zgomot la trecerea peste gropi, iar calitatea înbinărilor putea fi mai bună. În schimb, sunt deranjante zgomotele pe care le fac panourile metalice ale uşilor la trecerile peste denivelări.

Minus la insonorizare

De asemenea, la viteze de peste 100 km/h zgomotorul exterior devine pronunţat, mai ales pe distanţe lungi. Forma mai puţin aerodinamică şi plasticele oglinzilor laterale produc un vâjâit, semn că inginerii francezi mai au ceva de îmbunătăţit la acest model. 

Dragoş Savu / Mediafax Foto / ProMotor

Compartimentul pentru pasageri are o consolă centrală montată pe tavan, care include orificii pentru sistemul de climatizare, precum şi iluminare ambientală. 

Motorizare de 2 litri diesel şi 150 CP este ideală

Unitatea de 2.0 litri pe motorină este uşor cam zgomotoasă, chiar şi când motorul este încălzit, însă are suficientă putere pentru a transporta 8 sau 9 persoane. Transmisia manuală cu 6 trepte are o timonerie precisă, iar treptele sunt bine etajate. SpaceTourer nu se simte voluminos atunci când îl conduci, însă apare o tendinţă de supravirare la virajele abordate în viteză. 

Chiar dacă este disponibilă şi o motorizare mai mică, de 1.5 litri diesel – 120 CP, varianta de 2 litri şi 150 de CP este cea mai echilibrată alegerea pentru SpateTourer. Există şi un diesel de top, care produce 180 CP (400 Nm), însă SpaceTourer nu este o maşină care te invită la un condus dinamic şi diferenţa de preţ nu se justifică. 

Transmisia poate fi automată, cu 8 trepte, alături de motorizarea de 180 CP, altfel se oferă doar transmisia manuală.

Suspensia se descurcă bine cu gropile şi denivelările din oraş, însă ruliul devine pronunţat la un punct. Mici ajustări ar mai fi necesare şi la capitolul direcţie. În curbe apare senzaţia că trebuie să corectezi mereu cursa volanului. 

Consumul – unul dintre punctele forte a lui Citroen SpaceTourer

În timpul testului, efectutat atât în oraş cât şi pe autostradă, consumul nu a depăşit 8 litri la suta de kilometri. Este adevărat că am circulat cu maşina mai mult goală, dar şi dacă ar fi fost plină cu siguranţă SpaceTourer ar fi stat bine la capitolul consum.

Dragoş Savu / Mediafax Foto / ProMotor

Verdict

Citroen SpaceTourer este o maşina construită pentru a rezista la folosirea îndelungată. Chiar dacă nu este cea mai confortabilă din categoria sa, are şi multe calităţi. Preţul ar fi una din ele, am continua cu uşurinţa de manevrare şi motorul economic care face pereche bună cu cutia manuală cu şase trepte.

Dragoş Savu / Mediafax Foto / ProMotor

Date tehnice Citroen SpaceTourer 

Preţ: 25,517 de euro

Carburant – Motorina

Capacitate cilindrică (cm3) – 1997

Putere maximă CP/KW – rot/min 150 (110)/4000

Cuplu maxim Nm – rot/min 370/2000

Numar de cilindri – 4

Viteză maximă (km/h) – 170

0 – 100 km/h (secunde) – 11.0

Capacitate rezervor (litri) – 69

Cutie de viteze – Manuala 6

Tracţiune – Fata

Lungime – 4959 mm

Înălţime – 1890 mm

Lăţime (fara oglinzi laterale) – 1920 mm

Lăţime (cu oglinzile laterale pliate) – 2010 mm

Lăţime (cu oglinzile laterale deschise) – 2204 mm

Ampatament – 3275 mm

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide