Test detaliat: Toyota Corolla 1.4 D-4D. Ciocnire clasic-modern

Mai ştiţi ce spuneam pe pagina precedentă, că Toyota Corolla este ”Auris-ul cu coadă”? Ei bine, legătura cu Auris se observă foarte clar în cazul bordului, cu acelaşi layout general gândit mai mult pe orizontală decât pe verticală.

Ceva nu se potriveşte: când spui Corolla, nu te aştepţi la un stil aşa evoluat

Prin urmare, nu mă miră gurile de ventilaţie înguste, sub care se lăfăie interfaţa multimedia, dominată de un display tactil de 6,1 inci, înconjurat de butoane mari şi lizibile ca pentru bunicul. Avem ceva şi pentru străbunici: indicaţiile arhaice ale ceasului digital din partea superioară – ah, îmi amintesc de primul meu ceas electronic de mână luat după revoluţie, era de-a dreptul cool atunci…

Comenzile şi afişajul pentru climatizarea automată sunt plasate dedesubt, în mod logic şi păstrând ideea de butoane mari şi indicaţii foarte lizibile. Şi, pentru că le-a rămas loc, inginerii s-au gândit să mai umple spaţiul cu un buzunar foarte încăpător la bază.

Da, ăsta e volanul potrivit pentru Corolla: mare şi fără fiţe de sportivitate

Stilul deloc simetric al bordului face maşina să nu mai arate convenţional, iar displayul central chiar îi conferă un puternic aer de modern. Dar să nu ne entuziasmăm prea tare, deoarece volanul cu un diametru mare şi butoane de mari dimensiuni te aduce rapid cu picioarele pe pământ, spunând răspicat că e conceput parcă pentru cei trecuţi de vârsta tinereţii.

Acelaşi alambic între elemente moderne şi mai clasice e regăsit la tot pasul în interior, dar un alt lucru mi-a atras atenţia: calitatea asamblării. Care nu e acea super-calitate pe care mi-o aminteam din precedentele Corolla.

Super-calitatea devenită proverbială e acum calitate normală. Că doar nu e Lexus!

Deşi materialele sunt plăcute la atingere în mare parte, unele ornamente nu conving, părând insuficient de solid integrate în ansamblu. În plus, se observă uşor diferenţa calitativă între plasticele din partea inferioară şi cele folosite în partea superioară a habitaclului, chestie pe care până acum japonezii o lăsau doar în seama europenilor…

Totuşi, să nu exagerăm, deoarece japonezii se bat la egal cu nemţii în domeniul calităţii. Spiritul cârcotaş este alimentat mai mult de stilul general mai evoluat, care automat impune şi aşteptări mai mari de la observator. Iar în timpul testului nu am avut parte de zgomote ciudate din habitaclu, deşi maşina făcuse deja peste 10.000 km pe şoselele şi hârtoapele româneşti.

Japonezii au impresia că toţi suntem Michael Jordan? Şi Avensis-ul e intimidat…

Gabaritul mare al maşinii se reflectă din plin într-un interior extrem de spaţios. Dacă locurile din faţă sunt generoase, pe banchetă locul la genunchi e pur şi simplu excedentar. De parcă japonezii s-au gândit doar la familiile cu adolescenţi baschetbalişti. Spaţiul pentru cap, însă, e în limite normale, deci Corolla nu e chiar indicată pentru persoanele mult mai înalte decât media.

Hopa, să nu-mi spui că Loganul ”îl face” pe japonez la capacitatea portbagajului

Portbagajul pare mai spaţios în realitate decât cei 452 de litri teoretici, dar adevărul este că nu are o conformaţie potrivită pentru transportul bagajelor voluminoase, fiind cam îngust în zona roţilor. Nici rabatarea spătarului nu asigură o modularitate exemplară, aşa încât cei care vor mult spaţiu util poate ar trebui să se orienteze spre breakul Auris Touring Sports. Sau să-şi ia mai puţine lucruri în vacanţele lungi.

Una peste alta, interiorul lui Corolla m-a pus pe gânduri: bordul arată mai sofisticat, dar nivelul calităţii nu pare fără cusur, iar spaţiul pentru pasageri este la cote excelente pentru un sedan compact, ceea ce nu se poate spune despre portbagajul cu o capacitate doar medie.

Oare cum stau lucrurile la drum? VEDEM PE PAGINA URMĂTOARE

Pagini: 1 2 3 4