Dacă prima generaţie Ford Focus a surprins publicul prin
designul asimetric al planşei de bord, a doua generaţie a înclinat
balanţa în favoarea unui stil clasic, ba chiar aproape plictisitor.
Iată că a treia generaţie întoarce, din nou, foaia, de
parcă designerii habitaclului au primit directiva să conceapă
interiorul lui Focus… 4!
Practic, raportat la generaţia precedentă, interiorul
noului Ford Focus te gratulează cu forme îndrăzneţe, butoane mari,
afişaje clare şi, în general, un stil tineresc şi care exprimă
high-tech. Există două ecrane: unul între indicatoarele de
bord, celălalt în partea superioară a consolei centrale.
Lizibilitatea acestora este suficient de bună, dar ecranul
central, fiind destul de mic, îţi cam distrage atenţia dacă ţii să
operezi modificări în timp ce conduci. Totuşi, accesul în
meniu mi s-a părut suficient de intuitiv, chiar şi de la butoanele
de pe volan, în dreapta. Cele din stânga sunt pentru
navigarea prin computerul de bord, ale cărui indicaţii sunt afişate
pe displayul din spatele volanului, din nou intuitiv şi
lizibil.
Butoanele instalaţiei audio şi ale computerului de bord sunt
plasate în partea centrală, într-un format de „frunze”, fiind mari,
dar şi o idee cam aglomerate. Ergonomia nu pune probleme, însă,
dacă vrei să te bucuri din plin de designul futurist al bordului,
cred că se potriveşte mult mai bine sistemul de navigaţie
cu ecran tactil de 5 inch (preţ de 1.000 euro).
Volanul cu patru spiţe e delicios, îmbrăcămintea sa din
piele fiind foarte comodă, iar conformaţia „colacului” potrivită
pentru oricine. Butoanele de pe braţele volanului (în
stânga pentru cruise-control şi limitator, respectiv în dreapta
cele pentru radio) necesită acomodare, în unele momente nefiind
prea clar pe ce am apăsat, deci sunt necesare „ocheade” relativ
dese în aceste zone.
Scaunele din faţă au o profilare mai bună decât lasă să se
înţeleagă la prima vedere, fiind şi suficient de moi. Aceleaşi
caracteristici sunt valabile şi pentru banchetă, unde pasagerii au
loc bun pentru genunchi, însă doar la limită pentru cap (compromis
dictat de plafonul plonjat). Per ansamlu, însă, Focus oferă
condiţii bune de confort pentru traseele medii şi chiar lungi, dacă
în spate stau doar doi pasageri.
În ce priveşte bagajele, suntem puşi în faţa unei dileme:
noul Focus are 363 litri (în configuraţia cu 5 locuri),
adică mai puţin cu 33 de litri faţă de precedenta
generaţie. La fel, dacă se rabate bancheta, volumul total
obţinut ajunge la 1.148 litri, faţă de 1.258 litri la Focusul
precedent. Prin urmare, noul Focus nu îşi propune să fie mai
pragmatic, încadrându-se în media clasei ca spaţiu pentru
portbagaj (cine vrea mai mult, poate apela la
versiunea break sau, de ce nu, la monovolumul compact
Ford C-Max).
În concluzie, interiorul noului Ford Focus reprezintă o evoluţie
foarte mare sub aspect stilistic, având echipamente noi şi o
ergonomie studiată. Caracterul practic nu este neapărat mai bun,
dar e suficient pentru clasa compactă. În ce priveşte calitatea şi
finisarea, vorbim tot de o evoluţie, dar nu majoră, precedentul
Focus prezentându-se mai mult decât onorabil la acest capitol.
Să vedem ce înseamnă motorul diesel 1.6 TDCi de 115
CP