Concluzii
Citroën C4 Cactus e o maşină bună de familie, care poate fi folosită fără probleme în oraş şi la călătorii mai lungi. Arată diferit de tot ce circulă pe drumurile din România astăzi şi are foarte mult caracter. Nu e o maşină perfectă, dar ştie asta şi e ok.
Motorul diesel de 1,6 litri îşi face treaba foarte bine şi consumă puţin, însă transmisia robotizată îţi poate strica bucuria la drum întins, de aceea eu recomand, în acest caz, o cutie manuală. Pe lista de propulsoare mai există alte trei unităţi, dintre care două pe benzină (de 1,2 litri – cu 82 CP şi 110 CP) şi un diesel (de 1,6 litri cu 100 CP).
Preţurile încep de la 12.995 de euro cu TVA, adică mai puţin decât mulţi dintre rivali, în vreme ce un exemplar ca acela pe care l-am testat ajunge la 20.323 de euro cu TVA. În banii ăştia primeşti aer condiţionat automat, senzori de parcare, cameră video pentru marşarier, sistem de navigaţie prin GPS, cruise control cu limitator de viteză, lumini de zi cu LED şi închidere centralizată cu telecomandă, printre altele.
Date tehnice
Citroen C4 Cactus 1.6 e-HDi 92 ETG6 Feel Edition
Motor: diesel, 1.560 cmc
Putere maximă: 92 CP/3.750 rpm
Cuplu maxim: 230 Nm/1.750 rpm
Cutie de viteze: robotizată (pilotată) cu şase trepte
Tracţiune: faţă
Acceleraţie 0-100 km/h: 11,4 secunde
Viteză maximă: 182 km/h
Masă proprie: 1.055 kg
Volum portbagaj: 358 litri
Consum mixt teoretic: 3,6 l/100 km
Emisii CO2: 94 g/km
Preţ de bază (listă, cu motorizarea din test): 16.616 euro cu TVA
Preţ model testat (listă, fără reduceri): 20.323 euro cu TVA