Test: Am condus în România citadina Renault Twingo R.S. facelift
Twingo şi-a început viaţa pe piaţa europeană în 1993, iar a doua generaţie s-a prezentat la apel în 2007. Facelift-ul s-a lăsat un pic aşteptat, însă reîmprospătarea s-a produs la Salonul Auto de la Frankfurt 2011, după ce Twingo primise ulterior o sumedenie de ediţii speciale, printre care Gordini TCe 100, Bizu, Pzaz sau Miss Sixty.
Un portmanteau, cum spun francezii, între “twist”, “swing” şi “tango”, Twingo II facelift a primit un alt indicativ care să-l transfere în altă ligă, sau măcar să-l facă fruntaş într-o grupă în care mai evoluează Abarth 500 şi Suzuki Swift Sport. Aşa s-a ajuns la personajul principal al testului nostru: Renault Twingo Renault Sport.
DESIGN EXTERIOR ŞI INTERIOR
La exterior nu prea ar fi multe de spus despre Twingo R.S., pentru că vorbim despre un Twingo obişnuit retuşat pe alocuri, fie cu stickere, fie cu elemente decorative de culoare neagră, fie cu sigla R.S. pe hayonul portbagajului şi pe bara faţă. În rest, nimic nou sub soare.
În caz că după contactul cu exteriorul nu ai aflat că ai de-a face cu un Twingo R.S., interiorul îţi repetă insistent acest lucru, evident, prin aceeaşi siglă – aţi ghicit – R.S., de data aceasta prezentă pe carpete, pe cadranul turometrului şi pe tetierele scaunelor din faţă.
Cum te aşezi la volan remarci poziţia de condus destul de înaltă, dar parcă o idee mai rezonabilă decât cea din Abarth 500. Un lucru destul de în regulă, pentru că sporeşte vizibilitatea în timpul condusului. Insonorizarea este decentă, însă la viteze de autostradă zgomotul produs de aer se resimte destul de puternic în habitaclu.
Altfel, interiorul se menţine unul de buget, Renault mizând pe o uşoară retuşare a zonele de interes pentru şofer: volanul un pic old-school cu partea superioară îmbrăcată în material de culoare albă – în ton cu turometrul, vitezometrul şi tapiţeria scaunelor – şi schimbătorul de viteze a cărui nucă metalică se dovedeşte alunecoasă la o schimbare mai rapidă a treptei de viteză, fără o priză mai sănătoasă.
Dacă interiorul per total nu te dă pe spate, scaunele din faţă se dovedesc primitoare şi oferă o susţinere bună dar şi un grad ridicat de confort. În ceea ce priveşte portbagajul, Renault specifică un volum de 230 l, care poate fi însă extins prin rabatarea şi culisarea scaunelor din spate.
Cu partea estetică trecută în revistă, a venit vremea să vorbim despre prestaţia lui Twingo R.S. pe şosea, atât în oraş cât şi în afara acestuia. În continuare, pe pagina numărul 2.