Suzuki Splash – test in RO

Publicat: 27 06. 2008, 16:55

În ziua de azi, oraşele aglomerate au început să fie asediate de către vehicule, care mai de care mai înguste sau scurte. Cu alte cuvinte, lumea a început să aprecieze avantajele unui automobil mic, mai ales acum când locurile de parcare au început să devină din ce în ce mai strâmte.

Una din soluţiile celor de la Suzuki se numeşte Splash. Un Mini (dar mini) MPV, cu un spaţiu interior generos şi un caracter foarte bogat – care a reuşit să ne cucerească încă din primele zile în care l-am condus prin Bucureşti.

Splash-ul este construit pe o versiune scurtată a şasiului de Swift, ceea ce înseamnă că moşteneşte câteva din trăsăturile dinamice ale acestuia din urmă – iar nouă ne convine de minune. Într-adevăr, are o ţinută de drum foarte bună pentru o maşină mică. Gropile şi denivelările sunt absorbite bine de către amortizoare, iar zgomotul de rulare nu asurzeşte nici la viteze de autostradă.

Ambianţa interioară este una destul de plăcută. Planşa de bord are un aspect practic, tineresc, iar comenzile sunt amplasate ergonomic – poate cu excepţia butonului pentru pornirea farurilor de ceaţă şi cel pentru dezactivarea sistemului de stabilitate. În rest, toate roz. Sau mă rog…albastre.

Tot la interior, această variantă de Splash, numită GS, vine echipată, printre altele, cu: aer condiţionat, scaune încălzite, geamuri electrice, volan din piele, computer de bord, oglinzi electrice, radio cd cu mp3, ABS, ESP şi jante din aliaj de 15”. N-am putea spune că-i lipseşte ceva…ok poate o trapă.

Sub capota scurtă (măsură de siguranţă pentru impactul cu pietonii) se află un motor de 1.2 litri şi 86 de cai putere. Nu este foarte “bătăios”, însă urcă mult şi bine în ture, până la 8000rpm. Luându-ne după fişa tehnică, viteza maximă este de 175km/h, în timp ce 100km/h sunt atinşi în 12.3 secunde. Mai mult decât decent pentru un astfel de automobil.

Trecând mai departe, trebuie menţionat că spaţiul pe bancheta din spate este ok, dar nu mai mult de atât. O persoană de circa 1.80m va sta bine în spatele şoferului, însă cei mai înalţi de atât se vor trezii cu dificultăţi.

Portbagajul nu are decât 178 de litri, însă cu bancheta spate rabatată, acest volum urcă până la 918 litri, ca să nu mai vorbim şi despre compartimentul “ascuns” de sub mocheta portbagajului.

Per total, suntem foarte plăcut surprinşi de acest japonez micuţ. Splash-ul este o maşină reuşită, iar noi abia aşteptăm să facem din ce în ce mai mulţi kilometri la volanul său.

Rămâneţi alături de revista Promotor în fiecare lună, pentru a afla totul despre acest Splash în rubrica noastră de anduranţă, plus un comparativ cu doi din rivalii săi direcţi.