Este încetăţenită
ideea că maşinile Opel au preţuri şi costuri de întreţinere reduse.
Ei bine, această versiune Opel Insignia vine să contrazică
puţin lucrurile.
În primul rând, setea motorului turbo este greu de
stăpânit. Consumul mediu, mai ales în condiţiile dotării
maşinii cu tracţiune integrală (care presupune masă mai mare şi
pierderi prin frecare mai multe) şi cutie de viteze automată,
nu scade, în ruptul capului, sub 10 litri/100 km –
în teorie, valoarea constructorului pentru consumul mediu este de
9,8 litri/100 km.
Transpunându-mă cumva în pielea unui client de vârsta a treia,
care nu se grăbeşte deloc, am reuşit să obţin pe computerul de bord
o valoare medie de 10,8 litri/100 km. Dar, în restul timpului,
abordând un stil normal de conducere, consumul mediu nu a
coborât sub 11,5 litri/100 km. Iar, dacă te grăbeşti şi
vrei să vezi roşu în faţa ochilor (adică să stai pe modul Sport),
trebuie să fii pregătit pentru o valoare de 12-12,5 litri/100 km,
în medie.
Cu alte cuvinte,
Opel Insignia 2.0 Turbo 4×4 automatic este o maşină foarte
„prietenoasă” cu pompele de benzină şi îi plac
alimentările relativ dese. Cu un plin, această versiune Insignia te
gratulează cu o autonomie de cam 600 km, lăsându-te să abordezi un
stil dinamic, într-o ambianţă foarte confortabilă şi destul de
luxoasă, aşa încât costurile pentru combustibil sunt rezonabile la
limită – însă trebuie „lucrat” puţin la teorema „maşinile Opel
consumă puţin”.
Nici expresia „maşinile Opel costă puţin” nu mai este complet
adevărată, pentru că Opel Insignia se doreşte un model mai
elitist. Opel Insignia 2.0 Turbo aut. are un preţ de bază,
în echipare Edition, de 27.150 euro, în timp ce versiunea Sport, cu
tracţiune integrală 4×4, porneşte de la de 31.150 euro (TVA
inclus).
Par preţuri măricele pentru o berlină Opel, dar, comparativ cu
modelele concurente, aproape nimeni nu oferă, pentru o sumă
în jurul a 30.000 de euro, un asemenea pachet: tracţiune
integrală, cutie automată şi peste 200 CP.
Cât despre berlinele medii din domeniul premium, acestea
au preţuri de pornire de circa 37-40.000 euro, fiind clar
mai scumpe decât această versiune Insignia.
Modelul de test
beneficia de multe alte dotări opţionale, care duceau
preţul final al maşini aproape de 40.000 euro. Mai
exact, 39.290 euro, cu TVA inclus, în condiţiile unui nivel de
echipare foarte luxos, nelipsind tapiţeria din piele, scaunele
electrice, sistemul de navigaţie sau farurile bi-xenon. Câteva din
modelele concurente nu oferă toate opţionalele de pe Insignia, iar
restul maşinilor concurente, mai ales din domeniul premium, trec de
bariera celor 50.000 euro, în aceleaşi condiţii de echipare
bogată.
În plus, dealerul Rădăcini Motors oferă modelul testat
la un preţ de ofertă de 38.060 euro, cu 1.230 euro mai mic decât
preţul de listă. Aşa încât Opel Insignia 2.0 Turbo 4×4
Sport devine o alternativă interesantă, mult mai accesibilă decât
concurenţa premium şi oferind mai mult decât modelele direct
concurente, precum Volkswagen Passat sau Ford Mondeo.
Deci, din punct de vedere al bugetului, această versiune
Insignia Turbo pare imbatabilă, mai ales că versiunea
superioară, cu motorul V6 de 2,8 litri şi 260 CP, deşi costă cu
doar 4.500 euro mai mult, plăteşte scump tributul taxei
auto, de 10 ori mai mare (6.000 euro faţă de 600, în cazul
motorului de 2,0 litri). Adică am putea spune că Opel
Insignia 2.0 Turbo 4×4 Sport aut. este alegerea ideală între
dinamism, bani şi nivelul de lux oferite.
Totuşi, la acest nivel de
preţ, de aproape 40.000 euro, pentru Insignia este cam greu să se
impună în faţa concurenţei din domeniul premium, unde
clientela este dispusă să dea o sumă serioasă suplimentară
pentru o imagine mai puternică.
Aşa încât Insignia îşi propune mai puţin să fure cumpărătorii
din domeniul premium, dar mizează foarte mult pe dorinţa de
emancipare şi evoluţie a clienţilor de maşini Opel – de
unde, de altfel, vin majoritatea comenzilor, cel puţin pe plan
european.
Cât despre maşina din test, Opel Insignia 2.0 Turbo 4×4 Sport
aut., concluzia este că Opel a reuşit un mix foarte bun
între un caracter dinamic, o ambianţă luxoasă şi un preţ
convenabil, cel puţin într-o primă fază maşina urmând a se
baza foarte mult pe noua imagine fresh.
Şi nu cred că greşesc dacă spun că Insignia, în această versiune
de caroserie, se poate număra fără jenă printre fiţele
momentului.
Dintre toate cele trei
versiuni de caroserie în care este oferit Opel Insignia, trebuie să recunosc: cea
mai reuşită este versiunea în 5 uşi.
Vizual, diferenţele între aceasta şi cea în 4 uşi sunt minime,
dar la caroseria cu hayon se remarcă, în partea din spate, că linia
plafonului coboară mai lin, având o curbură mai plăcută.
Sincer, nu prea înţeleg de ce mai oferă Opel
o versiune sedan, care arată
foarte puţin diferit de cea în 5 uşi, când puteau să
urmeze exemplul lui Renault Laguna, care nu are un sedan în gama de
caroserii. Şi nu are nimeni nici o problemă cu asta.
Modelul de test plusa şi
printr-un kit exterior opţional, denumit „OPC
Line”, care presupune extensii pentru spoilere, praguri şi
un mic eleron, detalii care contribuie din plin la crearea unui
aspect care face din Insignia una dintre cele mai sportive
berline de clasă medie la momentul actual.
Mai ales dacă remarcăm şi cele două evacuări ovale, suficient de
mari pentru a-ţi da o idee despre puterea de sub capotă, dar şi
jantele mari, de 19″, oferite tot opţional.
În rest, nu mai are sens să pierd timpul descriind exteriorul
maşinii, deoarece nu mai avem altceva nou. Cu excepţia, poate, a
culorii caroseriei – în sfârşit, o culoare vie, care se potriveşte
mult mai bine caracterului Insigniei.
Totuşi, după ce am condus mai
multe versiuni Insignia, de data aceasta am remarcat şi un
mare dezavantaj al lipsei unor ornamente de pe portiere,
când am descoperit o „frumoasă” zgârietură, lăsată de un vecin din
parcarea de la supermarket, probabil un SUV.
Nici jantele de 19″ nu te scapă de griji, fiind foarte
sensibile la gropile, bordurile şi gurile de canal cu
specific românesc. Cu alte cuvinte, un compromis pe care trebuie să
îl luaţi în calcul, de dragul aspectului.
Nici în ceea ce priveşte interiorul nu mai am ce adăuga
în plus, faţă de celelalte versiuni testate: acelaşi
cockpit frumos desenat, cu mici scăpări la nivelul ergonomiei, dar
cu un ecran central lizibil, cu un plastic mai ieftin în unele
locuri pe consola centrală, dar cu locuri foarte spaţioase şi
confortabile.
Diferenţele apar la nivelul
portbagajului, accesul prin hayon fiind mai practic decât
prin capacul portbagajului de la sedan.
Totuşi, hayonul îl consider cam greu pentru preferinţele
doamnelor, aşa că ar fi fost utilă opţiunea deschidereii
automate a acestuia de la buton, ca în cazul versiunii break,
Insignia Sports Tourer (maşina de test avea un
buton pentru portbagaj, dar numai pentru deblocarea hayonului).
Fiindcă vorbim de nivelul de echipare Sport şi de dotarea cu o
cutie de viteze automată, interiorul mai are câteva mici modificări
faţă de un Opel Insignia normal.
Adică scaunele sport cu extensia şezutului şi
volan sport îmbrăcat în piele, pe de o parte, precum şi pedalier
perforat, din aluminiu, cu lipsa pedalei de ambreiaj.
Maneta schimbătorului cutiei automate era, de asemenea,
îmbrăcată în piele şi beneficia de inserţii din aluminiu.
Dar cam
ce înseamnă pachetul tehnic oferit de această versiune Insignia
Turbo 4×4?