Mitsubishi Lancer Sportback – test in RO
Până de curând, actualul Lancer era disponibil doar cu caroserie în trei volume. În România, aceasta este populară, dar în restul Europei nu e prea bine văzută. Iar după ce până şi rivalii de la Subaru au renunţat la caroseria în trei volume în favoarea hatchback-ului pentru actuala generaţie de Impreza, cei de la Mitsubishi au decis că a sosit vremea şi pentru o versiune în două volume.
Mitsubishi Lancer Sportback, căci aşa se numeşte această variantă, este de acum disponibil şi pe piaţa românească. La prima vedere, din faţă nu pare nimic schimbat. Dacă dăm însă înconjur maşinii, observăm clar diferenţa: spatele a fost total modificat. Dar, spre deosebire de trendul actual al hatchback-urilor compacte, Mitsubishi a optat pentru un alt drum.
Designul hayonului şi trăsăturile zonei posterioare sunt diferite de cele ale concurenţei. Japonezii au ales un hayon cu linii drepte tăiat ca o pană, cu un eleron generos, pentru a accentua spiritul sportiv al automobilului. Ba spatele are chiar o tentă retro, pe mine personal ducându-mă cu gândul la maşinile japoneze ale anilor ’80.
Deocamdată, noua variantă de caroserie este disponibilă în România doar cu o singură motorizare. Este vorba de propulsorul pe benzină de 1,8 litri ce dezvoltă 143 CP. Acest motor poate fi asociat cu o cutie de viteze manuală cu cinci trepte sau cu o cutie automată de tip CVT.
Propulsorul e extrem de silenţios. Este principala sa calitate, la relanti fiind extrem de dificil să realizezi dacă e pornit sau nu. Cei 143 CP sunt suficienţi pentru a imprima modelului Sportback un caracter viguros, dar nu chiar sportiv. Pentru a primi sportivitate maximă, va trebui să aşteptăm versiunea Ralliart a modelului Lancer Sportback, care va veni în România la începutul lunii septembrie. Preţurile pentru noul Lancer Sportback 1.8 MPI încep de la 13.016 euro şi ajung la 21.134 euro fără TVA.