Mitsubishi Colt Ralliart – test în RO

Autor: Silviu Draganescu 20 feb. 2009 Test drive

Ceasuri de bord simpleMitsubishi Colt a fost gândit ca o maşină de tip monovolum, de dimensiuni reduse, care să asigure un transport cât mai eficient şi confortabil din punctul A în B. Asta înseamnă că vom avea în interior foarte mult spaţiu. Şi avem. Chiar şi pentru pasagerii din spate. Că vom avea în interior numeroase spaţii de depozitare. Avem şi din acestea. Chiar foarte multe.

În plus, mai avem şi un design interior inedit, preluat de la versiunea fără facelift, simplist, dar cu forme inedite ale schimbătorului de viteze şi ale consolei centrale. Până şi comenzile oglinzilor electrice sunt reprezentate de un foarte mic joystick montat pe bord.

Comenzile pentru tempomatLa interior mai regăsim un element preluat de la fratele mai mare Lancer, şi mă refer aici la volanul din piele, cu tot cu numeroasele comenzi pentru sistemul audio şi tempomat.

Dar şi cu "defectele" acestuia. Mai exact pielea netedă, care nu asigură o aderenţă corespunzătoare, mai ales în condiţiile prezentate pe următoarea pagină, la capitolul dinamică.

Şi dacă tot am ajuns la partea de materiale, trebuie să recunoaştem că Mitsubishi Colt nu lasă o impresie foarte bună. Plasticele tari sunt regăsite peste tot în maşină şi, chiar dacă asamblarea este exemplară, o gâdilare mai fină a simţurilor tactile şi vizuale ar fi fost de dorit, mai ales acum, când la majoritatea concurenţilor nivelul de calitate a crescut semnificativ.

Cel mai probabil, însă, un cumpărător de Mitsubishi Colt Ralliart nu va da importanţă acestui aspect.

Pentru că altele sunt mai importante.

Pagini: 1 2 3 4


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide