Mazda CX-7 Facelift – Test in Romania

Autor: Oraan Mărculescu 21 ian. 2010 Test drive

O să încep prin a spune că Mazda CX-7, cu sau fără
facelift, nu este o maşină făcută pentru teren accidentat.
Tracţiunea integrală nu te califică pentru offroad extrem. În
schimb, punctul său forte iese instant în evidenţă pe asfalt.

Orice fel de asfalt (preferabil dinăla fără găuri în el) – dar nu
este o maşină foarte pretenţioasă. Ţinuta de drum este excelentă,
pentru o maşină de aproape 4.7 metri lungime, cu o masă de 1.740kg.
Direcţia este precisă şi fermă, mult peste „media
segmentului”.

Dar să trecem la partea cea mai importantă, anume motorul diesel.
Vechiul CX-7 (cel pe benzină), ajutat de ai săi 260 cai putere,
atingea 100km/h în circa 8 secunde şi o viteză maximă de 211km/h.
Era de-a dreptul impresionant.

Acum, 2.2 litri şi 173 cai se raportează la 11.3 secunde
până la sută şi o viteză maximă cu 11km/h mai mică. Cei 400Nm se
simt din belşug atunci când schimbi vitezele într-o manieră optimă,
iar din punct de vedere al consumului, ieşi mult mai bine decât cu
modelul pe benzină.

În rest, în continuare nimic de reproşat. Frânele lucrează excelent
– chiar am avut şi ocazia să le încerc. Transmisia manuală cu 6
trepte este tipică Mazda. Maneta este micuţă, sportivă; iar
schimbatul vitezelor se face rapid şi eficient.

Aproape cu orice Mazda ai nevoie de câteva zeci de minute până te
obişnuieşti cu manieră agresivă la care te îndeamnă să schimbi
vitezele (ambreaj dur, cutia scurtă). Unora ne place.

Pagini: 1 2 3 4


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide