Land Rover Defender 110

Autor: Constantin Ciobanu 10 ian. 2010 Test drive

daca ar fi imaginile 3DCeea
ce am şi făcut cu cel avut la test. Aveam un drum, să-l numim drum
totuşi, pe care visam de multă vreme să-l încerc. Era un fel de
potecă mai generoasă pe unde puteai ajunge într-un decor atât de
generos prin frumuseţe încât să îţi spele creierul.

Destul de greu de parcurs la pas, şleauri de peste jumătate de
metru, trepte la fel de generoase, o înclinaţie laterală pe alocuri
de speriat, stânci, un noroi/clisă bun de comercializat ca adeziv,
pe alocuri troiene de zăpadă. Sincer am avut emoţii la coborâre, la
un moment dat am mulţumit pragurilor laterale pentru că mi-au
protejat caroseria, erau singurele care făceau diferenţa între
natură şi portiere.

Doi dintre ursuletii agresiviNoroc
cu şleaurile pentru că cele 45 de grade înclinaţie
laterală
erau depăşite de mult. Mă întrebam când se va
culca pe o parte şi va trebui să sun la Land Rover pentru a-i
informa cât de idiot am putut fi. Dar nu, a continuat şi am ajuns
unde doream, evident că nu visam să mă întorc tot pe acolo. Acolo,
nicăieri, doream să realizez sesiunea foto.

Pe Mişu nu îl aveam alături, eram singur, aşa se explică şi
calitatea fotografiilor. Prea mult timp nu am avut la dispoziţie
pentru că 5 „urşi” mioritici de la o stână nu au acceptat prezenţa
mea acolo. Aşa că am fost nevoit să mă refugiez în maşină şi să îmi
iau gândul de la fotografie. La un moment dat am primit ajutorul
moral al unui prieten, ajuns şi el în zonă.

Ce creatura magnificaAm
decis să încerc drumul în sens invers, pe urcare. Aş fi pus pariu
pe orice că nu pot urca, m-aş fi înşelat. Nici acum nu îmi pot
explica cum a urcat maşina. Treapta a doua redus, fără a bloca
diferenţialul central şi acceleraţie. La un moment dat era
suspendată, dar tot înainta, a fost ireal. A fost unul din acele
momente în care eşti tu şi maşina, şi ea nu te dezamăgeşte, deşi
raţiunea a clacat de multă vreme.

A fost încă una dintre cărămizile puse la fundaţia admiraţiei
mele faţă de acest model. Şi aşa îi iert toate minusurile. Aş putea
trăi zi de zi cu un
Defender
?. Poate nu, în maxim o lună urlu, dar categoric aş
dori unul în „cămară” .

Pagini: 1 2 3 4


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide