Răspunsul excelent al motorului de pe Hilux are ca revers al medaliei şi un consum nu tocmai mic – deşi pe hârtie acesta se cifrează la 7,7 litri/100 km, în realitate trebuie să vă aşteptaţi la un 9,5 litri/100 km. Cam atat am obţinut eu într-un parcurs de câteva sute de kilometri, din care câteva zeci pe macadam, fără a menaja maşina şi motorul. Un cosum rezonabil, date fiind capacităţile utilitare ale lui Hilux.
Preţul lui Toyota Hilux facelift 3.0 D-4D e chiar acceptabil: pentru cei 35.410 euro (sau 28.556 euro fără TVA) primeşti doar nivelul de echipare de top, Style+, care e foarte bogat pentru ceea ce mă aşteptam în mod normal de la un pick-up de acest gen. Din punct de vedere al securităţii, Hilux oferă o baterie de 6 airbaguri, precum şi controlul stabilităţii VSC, deci stă foarte bine la acest capitol.
VEZI AICI PREŢURILE ŞI DOTĂRILE PENTRU TOYOTA HILUX
Din punct de vedere al confortului, Hilux Style+ e bine dotată, nefiind cu nimic mai prejos de multe SUV-uri de pe piaţă, cu un preţ similar, dar cu performanţe offroad mult sub capacităţile lui Hilux. Iar cine vrea şi mai mult confort, are la dispoziţie cutia automată, pentru doar 1.460 euro suplimentar.
În concluzie, întâlnirea cu Toyota Hilux facelift mi-a lăsat o foarte bună impresie: pe lângă faptul că nu a pierdut nimic din caracterul de offroader capabil, a câştigat destul de mult la capitolul imagine impozantă, dar şi în ce priveşte nivelul de dotări moderne. Adică o combinaţie foarte fericită între un bun muncitor, dar şi un bun partener pentru distracţie.
Şi am impresia că, în sfârşit, designerii japonezi şi-au dat seama că era cazul să folosească la aspectul maşinii particula „lux” din Hilux. Nu sunteţi de acord?