KIA Sportage
După o "carieră" destul de reuşită, KIA Sportage a beneficiat recent de nişte modificări uşoare atît la exterior, cît şi la interior, încercînd să ajungă astfel la nivelul rivalilor săi, care, să recunoaştem, arată mult mai modern decît el, ca să nu folosim termeni mai aspri.
Al naibii dacă mi-am dat seama după prima ochire că am în faţă un model cu facelift. Este aproape imposibil să afli ce şi cum s-a schimbat, dacă nu ştii exact ce să cauţi. Pe scurt, în discuţie intră farurile din sticlă clară, grila uşor retuşată şi nişte jante noi din aliaj uşor.
Nimic special, cum ziceam şi la început, însă după ce urci la volan, începi să sesizezi alte cîteva diferenţe evidente comparativ cu generaţia precedentă.
În primul rînd, scaunele din faţă sînt mai lungi cu 40 mm şi mai late cu 20 decît cele de dinainte, pentru a favoriza un confort sporit. Apoi, bancheta din spate stă acum cu 5 mm mai jos, oferind astfel mai mult spaţiu în zona capului. La rularea pe şosea, începe să se simtă efectul suspensiilor mai dure, iar pe viraje, ruliul mai potolit al caroseriei.
Trecînd de inventarierea acestor bonusuri şi ajungînd la capitole precum motorizare, ţinută de drum, frîne sau transmisie, nu putem spune că pentru acestea Sportage merită o notă mare. Propulsorul turbodiesel de 2,0 litri şi 140 de cai-putere oferă cuplu suficient (aproximativ 305 Nm) pentru depăşiri relativ uşoare, iar consumul de carburant nu trece de 10-11 litri/100 km în condiţii de trafic intens.
Pe de altă parte, frînele ne-au cam dezamăgit, întrucît iniţial am avut senzaţia că trebuie să ne urcăm de-a binelea pe pedală doar pentru a încetini. Oricum, însă, nu ne aşteptam la nişte frîne demne de un Bugatti Veyron.
Poate nu este tocmai o ofertă imbatabilă, însă KIA Sportage rămîne un SUV demn de luat în seamă. Se potriveşte de minune traficului urban, întrucît poţi la fel de uşor să urci bordurile sau să-l "înfigi" între două maşini parcate în spatele blocului tău.