Jaguar XKR – Test in RO

Publicat: 19 03. 2009, 12:33

Cred că inginerii au vrut deliberat ca sunetul să fie grav în interior şi absolut haotic şi violent în exterior. Nimic de pe lumea asta nu se aude ca un Jaguar XKR care trece cu acceleraţia lipită de podea pe lângă tine. Dacă auzi maşina, pielea ţi se zbârleşte pe mâini, mintea ţi-o ia razna, ochii pornesc să caute disperaţi sursa şi începi să te enervezi pentru că ştii că ai nevoie de 100.000 de euro pentru a putea să produci şi tu aşa un zgomot.

XKR nu este deloc ieftin, dar te rog să iei serios în calcul faptul că ai nevoie de versiunea cabrio pentru a-ţi bucura şi tu urechile cu ceea ce alţii aud când treci pe lângă ei. Cale de câteva momente am mers cu o altă maşină şi XKR-ul m-a depăşit cu pedala în podea. Am auzit zgomotul său deşi eram într-un diesel, aveam ceva viteză şi radioul era pornit.

Sună poate caraghios, dar e adevărat.Un XKR Cabrio înseamnă şi că timpul (5,2 secunde) care îi este necesar ca să atingă 100 km/h cu start de pe loc poate fi petrecut sub cerul liber. Cu părul în vânt, cu zâmbetul pe buze şi cu urechile asaltate de cel mai frumos spectacol din lume.

Este extrem de uşor să conduci un XKR, pentru că Jaguar nu a dorit să construiască un supercar enervant, ci un Gran Turismo autentic. Doar în BMW Seria 6 am mai întâlnit un reglaj al suspensiilor atât de bine echilibrat între sportivitate şi confort.

În regim de croazieră, XKR este o maşină liniştită, silenţioasă şi cu rezerve foarte mari de putere. Interiorul e în primul şi în primul rând elegant, dar inserţiile din lemn, numeroase, nu sunt enervante, pentru că te afli totuşi într-o maşină englezească. Scaunele sunt şi ele extrem de confortabile, iar reglajele complexe te asigură că nu vei aluneca din scaun la primul viraj negociat în stil Jaguar.

Atunci când vei începe să cauţi latura sălbatică a maşinii, pregăteşte-te pentru ce poate fi mai plăcut, dar şi mai antrenant în acelaşi timp. Direcţia este setată sport, iar derapajele controlate pot fi la ordinea zilei dacă decuplezi electronica şi vrei să arzi anvelopele. XKR e destul de uşor de controlat la limită dacă ai mai făcut lucruri neortodoxe cu maşini puternice, dar imediat ce viteza la care porneşti distracţia devine mai mare, începi să transpiri serios.

Maşina asta are totuşi un cuplu impresionant, disponibil de la turaţie foarte joasă datorită compresorului, altfel destul de silenţios în funcţionare. Frânele “există” şi nu dau semne de oboseală nici la o utilizare frecventă şi agresivă.

Nu prea am găsit lucruri care să mă enerveze la maşina asta. Şi nici lucruri care ar putea să te împiedice de la a-ţi cumpăra una dacă ţi-o doreşti. Oricum, după facelift, maşina a fost modificată destul de serios, pentru a urca şi mai mult în zona premium, deci orice critică a mea la adresa unui model care practic încetează să existe ar fi inutilă.

Dar, indiferent cum este noul XKR, indiferent cum vor fi generaţiile viitoare de XK sau noile modele sport ale lui Jaguar, sunetul acestei maşini şi mirosul interiorului ei mă vor bântui mult timp de acum înainte.
 

Şi
totuşi parcă nu prea mă dau în vânt după comparaţii atunci când
vine vorba de maşina asta. Pentru că, pur şi simplu, ceea ce simţi
în prezenţa şi în interiorul ei sunt stări pe care doar o marcă mai
mică şi ceva mai exclusivistă poate să ţi le transmită. Cu ceva
timp în urmă, spuneam că nu ştiu ce va însemna de fapt preluarea
lui Jaguar de către Tata, mai ales pe fondul acestei crize
economice mondiale, dar speram ca oamenii care sunt plătiţi acum
pentru a avea grijă de Jag să facă o treabă minunată.

Ei bine, până am ajuns eu, într-un final extrem de fericit, să mă
urc la volanul acestui XKR, Tata s-a pus pe treabă şi, la Salonul
Auto de la Detroit, pe lângă XF-R, Jaguar a lansat noul XKR, adică
maşina din acest test, ceva mai frumoasă, mai modernă, mult mai
luxoasă şi mai atent finisată la interior. În plus, XKR a
înregistrat o creştere impresionantă a puterii, cu aproape 100 CP.
În traducere, asta înseamnă că zicala „A doua oară e întotdeauna
mai bine” are toate şansele să caracterizeze şi viitoarea mea
relaţie cu Jaguar.

Nu ştiu să explic foarte clar, dar orice gând legat de maşina asta
este asociat de creierul meu cu „lucruri” sexuale. Să fie oare
adevărat că maşina e o extensie a bărbăţiei celui care o deţine?
Pentru că, în cazul ăsta, cred că aş fi pe deplin mulţumit doar cu
un Veyron.


Oricum, tot în încercarea de a descoperi sursa gândurilor necurate
şi perverse, am devenit foarte atent la privirile celor din jur
atunci când, dintr-un simplu trecător gen 19 ani cu ochelari Armani
şi râs strident, mă transformam în cel care chiar are cheia de la
Jaguarul din stradă, chiar îl deschide, îl porneşte şi demarează cu
el.

Nimic nu se compară cu a avea zi de zi o astfel de maşină. Ai fi un
idiot să pleci în trombă din parcări, cu atât mai mult cu cât
acestea sunt extrem de aglomerate cu oameni. Lasă-le şansa să te
admire, femeile să te studieze, unii bărbaţi să te cerceteze şi ei,
nu da muzica tare şi accelerează uşor.

Chiar şi aşa, aproape de relanti, evacuarea sună la fel de
fenomenal cum arată maşina. Şi dacă ţi se pare că eşti privit mai
mult decât sugestiv, inventează-ţi o scuză şi coboară. XKR te va
face frumos indiferent cât de urât eşti. Iar pentru că eşti frumos,
femeile vor vrea să se culce cu tine mai repede decât îţi
imaginezi. Şi iarăşi ajung să vorbesc despre sex…

Revin la gânduri normale, pentru că probabil mai durează până ce
voi convinge o femeie că îmi las maşina în parcarea importatorului
doar pentru că părinţii mei deţin clădirile din spate.


Şi, deci, Tata are bani mulţi. Iar dacă tăticul are şi el bani
foarte mulţi, merită să faci un drum până la showroom pentru a-i
prezenta o maşină pe care merită să ţi-o cumperi dacă vrei să te
arate lumea cu degetul pe stradă, iar tu să le arăţi „degetul”
celor care îndrăznesc să accelereze agresiv, lângă tine, la
semafor.

Sub capota lungă şi crestată superb cu două prize de aer pe care a
fost inserată inscripţia istorică „Supercharged”, se află un motor
V8 supraalimentat cu compresor, care produce o putere maximă de 420
CP şi un cuplu motor foarte interesant de 560 Nm.

Există în lumea auto o ceartă interminabilă între adepţii
supraalimentării cu compresor şi cei care apără sistemele turbo.
Dar, dacă vrei să poţi spune că ai trăit, trebuie să te urci la
volanul unui Jaguar cu motor V8 supraalimentat cu compresor şi,
după ce te îndepărtezi de privirile fanilor, să îngropi acceleraţia
în podea. Ai grijă, pentru că, imediat ce vei face asta, vei simţi
nevoia să apeşi acceleraţia şi mai mult, doar-doar va suna şi mai
tare. Nu merge, am încercat, dar, oricum, sunetul acestei maşini
este absolut magnific.