Jaguar XK facelift

Publicat: 24 06. 2009, 16:42

XK face parte dintre coupe-urile veritabile, cele care conservă reţeta nealterată. Semn că cele mai bune reţete sunt tot cele păstrate cu sfinţenie de la bătrâni. În ciuda unui şarm greu de egalat, felina britanică îşi cam pierduse din condiţia fizică, lucru valabil şi pentru atmosfera interioară.

Modificările exterioare pot fi caracterizate ca fiind minore, dar suficient de atent alese pentru a nu se putea confunda un XK din 2009 cu vreun alt model mai vechi. Exteriorul a migrat spre o imagine mult mai agresivă, iar asta pentru că faceliftul pare să graviteze în jurul versiunii supersport XKR. Modelul britanic se laudă cu o bară faţă redesenată, cu faruri uşor restilizate, cu o prezenţă ceva mai generoasă a detaliilor cromate, cu introducerea luminilor LED în grupurile optice spate şi cu o mai atentă finisare a caroseriei.

Faceliftul este evident atunci când urci la volan. Avem materiale, asamblare şi finisări de top, avem un habitaclu care urcă parcă o clasă raportat la segmentul premium, fapt datorat în parte şi atmosferei tipic britanice, greu de egalat. Un alt element de noutate este dispariţia de pe tunelul median a clasicei grile în J a cutiei automate şi apariţia selectorului de viteze care a debutat pe XF.

Parcă regret dispariţia selectorului clasic, dar în cele din urmă trebuie să accept evoluţia. Sincer, sunt atâtea elemente de noutate la interior, încât pot vorbi de un habitaclu nou. Avem un touchscreen pentru navigaţie, au dispărut butoanele uşor arhaice care mai sunt prezente pe consola centrală a lui X-Type, au fost redesenate comenzile pentru sistemul de climatizare, frâna de staţionare este acum comandată prin intermediul unei clapete amplasate pe tunelul media…

Odată cu faceliftul, în XK şi-au făcut apariţia şi alte scaune, care vin cu absolut toate reglajele imaginabile. Sistemul audio este nou şi oferă o experienţă auditivă excelentă, fără a menţiona că există acum posibilitatea ascultării de melodii stocate pe un mediu extern – iPod. Impresionează bordul îmbrăcat în piele şi cusăturile acestuia, la fel cum impresionează şi pielea întoarsă de pe plafon sau de pe stâlpii faţă, vorbesc despre detalii care sunt în câmpul vizual când eşti la volan şi care te teleportează în altă ligă.

Poziţia la volan este una eminamente sportivă, eşti exilat undeva în spatele maşinii şi te trezeşti nevoit să gândeşti, luând în calcul capota lungă desfăşurată în faţa ta. Am fost surprins să descopăr suficiente spaţii de depozitare şi suporturi pentru eventuale recipiente cu lichide care să îţi facă relaxată călătoria.

Şi gata cu detaliile, pentru că XK este un coupe care are pe lista de priorităţi savoarea condusului. Faceliftul nu a fost doar estetic. Modelul se numără acum cu o nouă gamă de motoare. Punctul de referinţă este noul agregat V8 de 5 litri aspirat, care dezvoltă 385 CP la 6.500 rpm şi 515 Nm livraţi la 3.500 rpm. Valori care aduc XK-ul acum la nivelul performanţelor oferite de versiunea XKR înainte de facelift.

Despre cei 510 CP şi 625 Nm ai versiunii supraalimentate vorbim cu altă ocazie. Felina se dovedeşte extrem de temperamentală chiar şi în modul automat, intervenţia electronicii făcându-se simţită deseori, în special dacă se rulează pe carosabil ud. Iar în timpul testului am avut parte de mult mai mult decât carosabil ud. Extrem de încântat de faptul că lansarea a avut loc pe drumurile divine din zona Nisa, la faţa locului am avut de luptat cu o furtună de zăpadă.

Oricum, am jucat rolul excentricului care devora cu un coupe serpentinele inundate de troiene. Şi pe alocuri într-un ritm destul de alert. XK a câştigat la capitolul ţinută de drum, este un coupe cu reale valenţe sportive. Simt nevoia să mulţumesc autorităţilor franceze că au fost în stare să sfredelească munţii şi să presare pe traseu tuneluri multe. Am auzit de concerte în peşteri, cică audiţia este senzaţională în astfel de locaţii, dar eu prefer să cânt la un V8 Jaguar, să aleg notele în treptele doi şi trei şi să mă las cenzurat doar de limitarea electronică.

Nu cred că m-aş putea plictisi de aceste acorduri prea uşor. Plăcerea la volan este intensificată de noua cutie de viteze, care se dovedeşte extrem de intuitivă chiar şi în modul automat. Plăcerea adevărată vine de la padelele amplasate în spatele volanului, când trăieşti cu adevărat senzaţia că poţi îmblânzi felina. Ergonomic, aş critica lipsa de vizibilitate pe virajele de stânga datorată stâlpului faţă plonjat şi nevoia de acomodare cu utilizarea cilindrului selectorului de viteze la manevrele în scurt.

O întoarcere din trei mişcări pe drum te pune la muncă, asta dacă nu preferi decuplarea electronicii şi efectuarea întoarcerii din acceleraţie. XK s-a transformat într-o felină care ştie să toarcă fie ca să te relaxeze, fie ca să îţi trezească la viaţă transpiraţia rece pe spate.