Hulk pe şosele: aşa te simţi cu BMW X6M

Autor: Oraan Mărculescu 12 dec. 2012 Test drive

Chiar şi la peste 5 ani de la lansare, BMW X6 reuşeşte să-şi păstreze magnetismul, iar silueta sa de SUV-coupe-cu-4-uşi face în continuare ”victime” printre cei care-şi doresc o maşină inedită.

Iar dacă vorbim despre varianta de top, BMW X6M, care a trecut prin tratamentul Motorsport, lucrurile arată cu atât mai bine. Spoilerul frontal sculptural beneficiază de nişte grile de aerisire uriaşe, iar aspectul general este de rechin care se repede cu fălcile larg deschise spre orice pradă de pe şosea.

Fără nici o glumă, X6M nu arată impunător în retrovizoare, ci de-a dreptul ameninţător, farurile adaptive cu LED având şi ele un cuvânt de spus la imaginea pe care o văd cei din faţă în oglinda retrovizoare.

După ce bolidul trece fulminant pe lângă victimele neputincioase din orice altă maşină normală, acestea pot admira spatele dominat de cele patru evacuări rotunde şi cromate, flancate de mici fante în spoiler, iar logo-ul de mari dimensiuni de pe hayon e cartea de vizită suficient de explicită.

De altfel, X6M are suficiente detalii care îl diferenţiază de un X6 normal, începând cu ”power-dome” de pe capotă şi baghetele de pe aripile faţă şi până la jantele M de 20 inci, cu design special. Totul decent, dar cu un efect de-a dreptul provocator.

În interior am rămas oarecum descumpănit descoperind un habitaclu în parte luxos, în parte sobru şi rece. La cât de agresiv arată din exterior BMW X6M, mă miră că specialiştii bavarei au apelat doar la un ornament de tip fibră de carbon şi plasarea siglei M în câteva locuri.

Volanul aş fi vrut să arate racing, pentru că aşa se simte în mâini. Iar pedalierul ar fi trebuit să fie perforat şi din aluminiu, în timp ce tapiţeria din piele m-aş fi aşteptat să aibă o altă textură, mai specială, şi să beneficieze de cusătură vizibilă.

Iată, însă, că BMW X6M mizează mai mult pe exterior şi pe pachetul tehnic, în interior rămânând fidel unei ambianţe mai mult business decât sportive, dar care respiră lux şi calitate, aşa cum se aşteaptă orice client de X6.

Şi acum, să vedem esenţa indicativul ”X6M” – pe pagina următoare

Pagini: 1 2 3


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide