Honda Accord Coupe
Printre ultimele noastre isprăvi s-a numărat şi aceea de a testa o Honda proaspăt sosită la Prestige Motors de peste mări şi ţări. O maşină care nu figurează pe lista de priorităţi europene a japonezilor de la Honda. Accord Coupe arată bine, chiar foarte bine, dacă ne gândim că precum a ta nu mai are nimenea.
Maşina asta are un exterior nici foarte agresiv, dar nici prea cuminte. Honda a aplicat şi de această dată principiul echilibrului..
Noi am testat varianta 2.4 EX-L cu transmisie automată – cea care se află şi pe modelele auropene, de pildă pe CR-V. O cutie cam lentă pentru un coupe sport, care administrează cei 190 CP cu linguriţa.
E drept că la două secunde de la kickdown te simţi îmbrâncit de la spate, dar nu atât de tare pe cât ne-am fi aşteptat. Să vedem însă ce primeşti în schimbul celor 35.000 de euro. Interiorul este dominat de consola centrală aglomerată, dar utilă atunci când îi soliciţi funcţiile, printre care: climă bizonală, scaune încălzite, bluetooth, 6-CD changer cu MP3, 7 difuzoare şi display “aerisit”, montat în planşa de bord.
Materialele sunt bune, nu însă cele mai bune, pielea are o textură fermă, iar inserţiile din plastic păcălesc aluminiul. În rest, elemente de siguranţă pasivă şi activă, printre care ABS şi VSA (ESP), plus numeroase airbaguri prin majoritatea zonelor expuse întregesc arsenalul de opţiuni. Gata! Are de toate, mult prea multe chiar, ne-am săturat. Să vorbim şi despre performanţe.
Împotriva trendului, a majorităţii şi în consecinţă a conformismului, noi ne-am cumpăra un Accord coupe fără a sta prea mult pe gânduri. Dar ce să recomandăm celor care vor sub 7 secunde până la 100 km/h şi CP pursânge? Aceia optează pentru motorizarea V6, 3.500 cmc şi 270 CP.