Ford Focus – ADN sportiv

De câte ori aţi auzit până acum
faptul că Ford Focus are cea mai bună ţinută de
drum şi, în general, cele mai bune caracteristici din
clasa compactă ţinând de manevrabilitate, precizie, confort,
stabilitate, într-un cuvânt, dinamism? Pun pariu că de foarte multe
ori.

Este adevărat: Focus se bazează pe o suspensie
independentă foarte bine gândită şi pe o direcţie care merită toate
laudele. Atenţie, vorbim de Focus-ul de bază – în acest
caz, versiunea 2,0 TDCi, de 136 CP. Un fel de versiune de top a
gamei Focus „de rând”.

Maşina intră cu precizie în viraje, direcţia este suficient de
fermă şi îţi comunică fidel informaţiile ţinând de şosea, iar
roţile urmează fidel traiectoria impusă, aproape impasibile la
micile denivelări.

Bineînţeles, există limitele
fizice, ale inerţiei, dar subvirarea intervine mult mai
târziu decât în cazul multor alte compacte. Şi eşti
anunţat din timp de şuieratul pneurilor, dacă ţii morţiş să mergi
cu ESP-ul decuplat.

Cuplul motorului diesel nu este chiar brutal, dar poate duce cu
uşurinţă la „scârţul” punţii faţă, dacă apeşi pedala mai nervos. De
remarcat agilitatea maşinii la schimbările bruşte de
traiectorie, tendinţa de balans a caroseriei fiind la cote
reduse.

Nici aceia cu apucături de pilotaj nu prea au ce să-i reproşeze
unui Focus normal, câtă vreme ţin seama de faptul că e o maşină de
serie, nu de curse. Aşa încât, în sfârşit, Focus
demonstrează clar că este o bază foarte bună pentru versiuni mai
evoluate.

Focus ST este etapa care transformă
dinamismul în sportivitate. Puntea faţă este asaltată de o
cavalcadă de 225 CP, proveniţi dintr-un turbo în cinci cilindri,
care se mai laudă şi cu un cuplu maxim de 320 Nm, între 1.600 şi
4.000 rpm. Cuplu care, pe un traseu virajat, te face să o ţii numai
într-a doua şi a treia, evacuările hipnotizându-te cu o tonalitate
foarte agresivă.

Trecând peste faptul că îţi vine să transformi aproape
orice plecare de pe loc în burn-out (sunt frecvente şi
situaţiile de „scârţ într-a treia”), trenul de rulare, direcţia,
transmisia manuală cu şase trepte şi motorul turbo fac un „menage a
quatre” foarte reuşit.

Faţă de Focus-ul de bază, limitele
în curbe sunt duse mai departe, Focus ST făcând aceleaşi manevre cu
o viteză mai mare, în condiţiile unui ruliu la cote foarte reduse.
Schimbarea treptelor este o plăcere, mai ales că
retrogradările şi acceleraţiile sunt însoţite de un sound
foarte sportiv al motorului şi evacuărilor.

Dacă despre Focus-ul normal avem de spus numai de bine în ce
priveşte dinamica, despre Focus ST avem numai cuvinte de laudă.

Este pur şi simplu un hot-hatch care reuşeşte să fie foarte
sportiv în condiţiile în care poate fi stăpânit fără probleme în
regim normal, de zi cu zi. Iar stabilitatea şi controlul
foarte bune în regim sportiv sunt completate de un confort
uluitor pe denivelări – uluitor, deoarece te aştepţi ca suspensia
să fie foarte rigidă, fiind mai jos cu 15 mm faţă de Focus-ul
normal.

Dacă Focus ST este atât de
performant, ce poate aduce în plus Focus RS, în afara celor 80 CP
suplimentari? Ei bine, Focus RS este un ST care a făcut
şcoala de pilotaj. Am remarcat în recentul test în premieră principalele
argumente ale lui Focus RS: agilitatea extraordinară şi ţinuta de
drum perfectă, în ciuda faptului că nu mai puţin de 305 CP
sunt trimişi doar către puntea faţă.

Focus RS îţi permite să depăşeşti limitele atinse de
Focus ST: pe viraje, acolo unde ST începe să dea semne de
subvirare, Focus RS rămâne impecabil pe traiectorie. Acolo unde ST
începe să te anunţe cu un uşor şuierat al pneurilor că e cazul să o
laşi mai moale, Focus RS rămâne, în continuare, impecabil pe
traiectorie. Acolo unde cu un ST ar trebui să te gândeşti la
asigurarea Casco, RS încă e pe traiectorie.

Şi, dacă eşti pilot
experimentat, lucrurile nu se opresc aici: acolo unde cu
Focus ST ai ieşi clar de pe şosea, Focus RS de-abia începe să îşi
atingă limitele.

Există şi un lucru neplăcut pentru cineva neexperimentat –
puntea spate a lui Focus RS se descarcă destul de uşor în virajele
strânse luate foarte agresiv, iar maşina tinde să supravireze. Şi
asta pentru că pneurile faţă continuă să rămână aderente într-un
mod drăcesc de-a dreptul.

În aceste condiţii, Focus RS este fenomenal dacă îl
comparăm cu Focus-ul de bază şi excelent dacă ne raportăm la Focus
ST. Practic, mergând cu cele trei maşini în aceleaşi
condiţii, realizezi cel mai bine evoluţiile majore ale versiunilor
sportive ST şi RS faţă de versiunea de bază.

Şi, ţinând seama că Focus-ul „normal” are standarde aşa de
ridicate în privinţa dinamicii, realizez că încep să rămân
fără superlative pentru Focus ST, dar mai ales pentru Focus
RS. Aproape că am şi uitat de faptul că, în ce priveşte
celelalte două capitole, al aspectului exterior şi al interiorului,
Focus nu părea o maşină care să poată fi derivată în versiuni aşa
de sportive…

Dar oare
cu ce preţ se întâmplă acest lucru?

Pagini: 1 2 3 4