Fiat Sedici
Că tot am ajuns la interior, prima impresie pe care mi-a produs-o maşina a fost una de spaţiu, habitaclul fiind destul de încăpător, cel puţin în accepţiunea mea: atîta timp cît patru persoane nu se simt înghesuite, spaţiul este ideal.
Plus că se vedea că italienii de la Fiat au acordat foarte multă atenţie detaliilor, iar surpriza cea mai plăcută a fost să descopăr că poziţia la volan e destul de înaltă, comparabilă cu cea din maşinile de teren obişnuite, cu toate că Sedici este un mini SUV.
Dar cum impresiile mele alternează de obicei, trecînd de la una caldă la alta rece, am descoperit şi primul dezavantaj. Ştiu foate bine că maşinile pe motorină sînt ceva mai zgomotoase, însă în Sedici am avut senzaţia că mă aflu într-un avion.
Deja, la 2.000 de ture, mi se părea că e atît de mult zgomot în habitaclu, probabil din cauza antifonării, încît nu prea mai auzeam nici muzica de la radio, nici telefonul mobil care părea să fi sunat încă de cînd plecasem de pe loc.
Pe partea cealaltă, am depăşit foarte repede viteza legală de mers, ajutată de motorul de 1,9 litri cu tehnologie Multijet, al cărui consum urban e uimitor. Doar 8 litri la 100 km, atîta a înghiţit propulsorul cale de aproximativ 150 de kilometri pe care i-am parcurs numai prin Bucureşti.
Cei 120 de cai-putere şi cuplul de 280 Nm îi dau modelului Sedici forţă încă de la turaţii joase, ceea ce înseamnă că, schimbînd viteza la 2.000-2.500 rpm, demarajul maşinii este demn de luat în considerare.
Ca să dau un exemplu, m-am luat la întrecere cu un Opel Astra cu motor de 2 litri şi 150 de cai-putere, aflat în test de anduranţă la PROMOTOR. Cu greu a putut ţine pasul cu Fiat Sedici-ul.
Bine, mai este un aspect care trebuie luat în cosiderare: Sedici-ul cîntăreşte 1.350 de kilograme, în timp ce Astra a avut în această competiţie dezavantajul unui plus de greutate de peste 300 de kilograme.
Aştept însă următorul pretendent la o întrecere pe străzile mai puţin aglomerate ale Capitalei. Se înscrie cineva?
În capul scărilor, mă aştepta un Fiat Sedici, parcat cuminte cu botul spre circulaţia în care urma să se avînte în scurt timp. Mă apropiam fără să mă grăbesc, încercînd să percep cale de cîteva secunde imaginea de ansamblu a maşinii.
E simpatică, mi-am spus, deşi are o formă uşor “altfel”. Designul exterior, imaginat de Giugiaro, denotă o combinaţie în stil italian între eleganţă şi sportivitate, finisajul avînd un aer robust, conferit de grila impozantă aflată în partea din faţă a maşinii, de capota uşor alungită, de farurile care se întind spre aripi şi de luneta curbată lasciv.
Dar nu m-am putut abţine să mă întreb cum poate să pară un SUV atît de mic, comparativ cu maşinile de teren obişnuite. Faţă de un model de dimensiuni reduse, cum ar fi, spre exemplu, popularul Opel Corsa, italianul Sedici are 12 centimetri în plus la capitolul lungime şi 4 la lăţime, diferenţa cea mai mare fiind vizibilă la înălţime – 14 centimetri.
Dimensiunile au fost deci primul indiciu care mi-a dat de înţeles că am înaintea mea un mini SUV, capabil şi să se strecoare prin traficul aglomerat din oraş, şi să facă faţă unui traseu accidentat.
Pînă la urmă este o maşină 4×4. Şi 4×2 totodată. Cum vine asta? Sistemul de tracţiune al lui Sedici este destul de inedit, oferind posibilitatea trecerii de la 4×2 la 4×4 cu ajutorul unui buton situat între scaunele din faţă.
Astfel, în condiţii normale de mers, maşina are tracţiune faţă (modul 2WD), însă imediat ce simte drumul alunecos, tracţiunea se transferă parţial şi roţilor din spate (modul AUTO). O a treia posibilitate, modul LOCK, determină maşina să se comporte ca una 4×4, însă numai pînă la viteza de 60 km/k, după care sistemul este decuplat automat.
Probabil că tocmai lipsa de experienţă stă la baza parteneriatului dintre Fiat şi Suzuki. Rezultatul: Sedici este construit pe platforma modelului SX4 al Suzuki şi e şi asamblat într-o fabrică Suzuki, de unde şi multiplele asemănări dintre cele două maşini, atît în ceea ce priveşte aspectul exterior, cît şi cel interior.