Fiat Bravo 2.0 Multijet 165 CP Sport

Teoretic,
te-ai aştepta ca nivelul de echipare Sport să te gratuleze cu o
suspensie mai rigidă – însă acest lucru este valabil doar pentru
versiunea pe benzină,
Fiat Bravo 1,4 T-Jet (care, într-adevăr, era cam la limita
confortului). În cazul versiunii 2.0 Multijet, Bravo este o
maşină curios de confortabilă la trecerea peste
denivelări. De fapt, de ce să mă ascund după deget, chiar
şi la trecerea peste gropi observate prea tâziu…

Suspensia maşinii este, totuşi, destul de fermă pentru a nu
permite un ruliu foarte accentuat. Faptul că pe puntea faţă avem un
diesel duce la o inerţie mai mare, iar subvirarea este un fenomen
normal. Impresia mea a fost că susţinerea laterală foarte
bună a scaunelor minimizează suficient de mult percepţia
ruliului, înclinarea caroseriei nefiind
mare, dar mai mult decât sesizabilă în curbele strânse, atacate
foarte vioi.

Intrarea foarte tare în curbe nu este recomandabilă. Nu neapărat
din cauza subvirării, deoarece sistemul ESP ţine lucrurile
foarte bine sub control, din câte mi-am dat seama, iar
pneurile nu ezită să te anunţe, printr-un scrâşnit pregnant, că te
joci cu limitele fizicii. Altul este „călcâiul lui Ahile”.

Şi
anume direcţia, care nu dă dovadă de suficientă fermitate
în regim intensiv. Pe traseele virajate, este prea uşoară
şi are un feedback prea redus faţă de aşteptările unui stil
sportiv. Privilegiază prea mult confortul, aşa încât pilotajul în
curbe iese din discuţie.

Totuşi, în mod interesant, la peste 120 km/h, direcţia
devine foarte tare şi îţi conferă multă siguranţă pe
autostradă, la viteze mari. De asemenea, într-un stil normal de
conducere, maşina se manevrează agreabil, fără a fi nevoie de o
fermitate accentuată.

Bineînţeles, butonul „City” nu lipseşte, caz în care volanul se
învârte extrem de uşor pe loc. Însă, în cazul acestui model,
sincer, aş fi preferat ca butonul „City” să fie înlocuit de un
buton „Sport”. Nu de alta, dar volanul, schimbătorul, pedalierul şi
scaunele pur şi simplu te îmbie la un tempo ridicat.

Cu alte cuvinte, Fiat Bravo 2.0 Multijet nu se vrea o
sportivă, ci o maşină confortabilă, dinamică şi destul de
puternică. Suspensia şi direcţia sunt dedicate mai mult
celor civilizaţi, care vor să fie rapizi, dar nu prea sportivi.
După cum spuneam, Bravo se simte mai în largul lui pe drumuri
drepte, unde resursele motorului contribuie din plin la un voiaj
confortabil şi rapid, în timp ce, pe viraje, feedbackul slab al
direcţiei este principalul impediment.

Dar motorul 2.0 Multijet mai are un atu:
consumul şi costurile
de exploatare.

Fiat Bravo nu mai este o noutate
absolută în piaţa auto. Ba chiar aş putea spune că nu se
remarcă aşa de mult în peisajul compactelor, deşi italienii au
încercat să îi confere puţin de Maserati şi ceva mai mult de Alfa
Romeo. Arată a compactă normală, destul de dinamică, jovială şi…
cam atât.

Asta
până găseşti culoarea potrivită – iar bleumarinul maşinii
de test, pe care am avut ocazia să o conduc recent, îl evidenţiază
pe Bravo într-un mod chiar aparte. Mai ales când luminile
din oraş se reflectă seara în caroserie, muchiile şi liniile
maşinii creează un joc de umbre interesant.

Dar nu doar culoarea e „de vină” pentru look-ul mult mai
apetisant al lui Bravo, ci şi „uniforma”. Mai precis,
subtilul kit exterior, specific versiunii de echipare
Sport (de altfel, singura echipare în care este oferită
această motorizare pe Fiat Bravo la noi în ţară). În mod ciudat,
spoilerul frontal nu are modificări aerodinamice, care să te pună
în gardă din prima. Însă mai departe lucrurile se schimă: jante de
17″, cu design sportiv, praguri vizibile şi un mic eleron pe
hayon.

Ah, da, şi cele două evacuări. Care ar fi fost şi mai de efect,
dacă ar fi fost plasate în fiecare extremitate a spoilerului. Tot
de efect ar fi fost şi un mic difuzor, măcar aşa, de amorul artei,
că doar italienii se pricep la artă. Aşa, însă, pachetul
optic este unul discret, care mai mult sugerează decât
să-ţi spună explicit că ai în faţă o maşină cu mulţi cai
putere.

Interiorul
îţi lasă o impresie relativ puternică de germanic.
Designul nu mai este exuberant, lucrurile sunt cam la locul lor,
iar atmosfera este sobră. Totuşi, nu se poate să nu remarci
pedalierul perforat, din aluminiu, mai ales că suportul pentru
piciorul stâng efectiv e un magnet pentru privire. Apoi realizezi
faptul că scaunele sunt profilate, tari, sportive şi nu se sfiesc
să îşi arate cusătura albastră. Cusătură regăsită şi pe
volan sau pe schimbătorul de viteze şi frâna de mână.

Hmm… cred că ar fi fost o idee bună dacă ornamentele din
plastic maroniu de pe consolă ar fi fost albastre. Sau poate nu?
Oricum, pragmatismul pe care îl degajă bordul se cam îndepărtează
de spiritul latin, iar gândurile se îndreaptă inevitabil către
Golf: comparativ cu etalonul clasei, Bravo are un habitaclu
parcă mai cald, mai primitor.

Dar nu descrierile artistice fac obiectul principal al acestui
test, ci
noua motorizare 2.0
Multijet, de 165 CP.

Pagini: 1 2 3