Electricitate accesibilă – Renault Fluence Z.E.

Publicat: 04 11. 2011, 08:00

Este primul model electric în trei volume. Apoi a fost nevoie de a creea o identitate proprie lui Fluence Z.E., pentru a nu fi confundat cu fratele care utilizează motoare cu ardere internă. Din punct de vedere estetic Fluence Z.E. vine cu o serie de detalii exterioare vopsite într-un albastru „electric”. În primul rând sigla, apoi ornamentele din jurul proiectoarelor de ceaţă şi a farurile au o aceeaşi tentă albastră, iar grila frontală a primit un ornament albastru dar a cărui semnificaţie nu am descoperit-o. Din spate lucuruile sunt mult mai evidente şi asta pentru că aici au fost redesenate complet stopurile.

Plus aceeaşi siglă în albastru „electric” şi ornamentul pe care este scris numele maşinii. Evident mai există şi logo-ul Z.E. care nu poate fi neglijat. Şi jantele cu design special pentru versiunea electrică. Fluence Z.E. este mai lung decât versiunea clasică cu 13 cm, ajungând la o lungime de 4,75 metri. Plusul de centimetri se regăseşte în spate, acolo unde a trebuit făcut loc pentru baterie. Aceasta este amplasată în poziţie verticală în spatele banchetei spate. Cu toate acestea volumul portbagajului are încă o valoare rezonabilă de 317 litri. Şi cam atât pentru că de rabatarea banchetei sau alte artificii menite a extinde volumul acestuia nu mai poate fi vorba.

Oricum spatele maşinii a fost complet redesenat pentru a masca plusul de centimetri, aici vorbim şi de linia pavilionului. Montantul spate camuflează destul de bine plusul de lungime, iar luneta spate se continuă cu un mic ornament negru. Caroseria se mai distinge prin cele două porturi prezente pe aripile faţă pentru încărcarea bateriei. Partea inferioară a spoilerului spate include un difuzor pentru a reduce turbulenţe aerodinamice. Pentru Fluence Z.E. vor fi disponibile 7 nuanţe, incluzând aici şi Energie Blue – culoare specială doar pentru versiunea electrică. La interior aceeaşi maşină, singurele diferenţe se regăsesc pe tabloul de bord.

Turometrul a fost înlocuit cu un indicator al gradului de încărcare al bateriei, vitezometrul este gradat doar până la 150 km/h, iar tema cromatică este evident albastru. Există şi un display pe care sunt afişate informaţiile computeruluide bord, care acum evident au evoluat. Vorbim despre autonomie, consum instantaneu în kWh/ 100 km, consum mediu în kWh/ 100 km, câţi kW au fost consumaţi până în acel moment, autonomie, şi pe perioadele de frânare sau coborâre a pantelor câtă electricitate este recuperată şi stocată în baterie. Un computer de bord care îi va fascina pe fizicieni.

La baza consolei centrale, lângă panoul cu slotul USB există un buton care poate activa sistemul audio de la exterior. Până în 30 km/h zgomotele produse de Fluence Z.E. sunt extrem de reduse, iar pentru a îi face pe cei din jur să conştientizeze prezenţa modelului a fost nevoie de acest sistem audio. După 30 km/h acesta se opreşte automat, zgomotele la rulare fiind suficiente pentru a face prezenţa maşinii uşor de remarcat. Zgomotul produs?… este ceva împrumutat din filmele S.F., similar pe undeva cu zgomotul produs de nava Enterprise.