Dynamic-san: Mazda CX-5 2.0i 4WD AT
Iniţial, credeam că noua Mazda CX-5 e un SUV foarte compact, dar prima întâlnire reală cu maşina m-a făcut să-mi dau seama că greşesc: CX-5 e un SUV compact destul de generos ca dimensiuni, fiind cu doar 12 cm mai scurt decât Mazda CX-7 – diferenţă care nu prea se observă, dacă pui maşinile alături. Dimpotrivă, Mazda CX-7 pare un CX-5 mai matur şi mai practic, datorită lunetei mai puţin înclinate.
Mazda CX-5 mă surprinde şi prin „tupeul” designerilor, care mi se pare că au făcut o treabă mai bună decât designerii bavarezi în ce priveşte muchiile şi alternanţa suprafeţelor, aşa încât jocurile de umbre şi lumini de pe suprafaţa caroseriei lui CX-5 sunt foarte interesante.
Remarcabilă partea frontală, noua imagine de marcă impunând respect imediat printr-o agresivitate discretă, unde grila masivă îi conferă maşinii mult nerv. Prin contradicţie, spatele pare prea feminin şi cuminte, cele două perechi de evacuări arătând prea timid faţă de aşteptările pe care le ridică restul maşinii.
Însă cel mai mult contează faptul că Mazda CX-5 inspiră individualism în peisajul foarte aglomerat al SUV-urilor compacte. Ba chiar pot spune că îşi cam depăşeşte rivalii pretenţioşi premium, intrând într-o luptă foarte strânsă pentru titlul de „Miss” al segmentului (cel de mister a fost deja adjudecat de Range Rover Evoque…).
Încă un lucru aş mai menţiona: dinamismul pe care îl respiră Mazda CX-5 ne arată că maşina este genul de SUV de şosea, deci gândit mai puţin pentru ieşiri în afara asfaltului. Lucru la care o să revin în pagina dedicată dinamicii maşinii.
Deocamdată, să vedem pe pagina următoare cum se prezintă Mazda CX-5 la interior