Versiunea Mazda CX-5 din acest test beneficia de motoriazarea pe benzină de 2,0 litri şi 160 CP, combinată cu o cutie de viteze automată cu 6 trepte, puterea fiind transmisă celor patru roţi prin sistemul de tracţiune integrală controlat electronic.
Graţie tehnologiilor SKYACTIV, Mazda CX-5 are o masă proprie mai redusă decât te-ai aştepta de la gabaritul maşinii: 1,5 tone. Prin urmare, cei 160 CP ar trebui să-i confere maşinii performanţe decente, teoria anunţând, pentru cutia automată, un demaraj 0-100 km/h bun, în 9,6 secunde.
În practică, maşina nu e chiar exuberantă, chiar dacă, pe hârtie, cutia automată îi asigură maşinii un demaraj mai bun cu aproape o secundă faţă de manuală! Unul dintre avantaje îl reprezintă timpii scurţi la schimbarea treptelor, precum şi adaptarea foarte rapidă a răspunsului motorului la stilul de conducere.
Pentru că designul maşinii şi aspectul interiorului te cam îndeamnă să-i dai bice, inginerii au avut grijă ca livrarea puterii să se facă gradual, demarajele în trombă menajându-te mai mult decât te-ai aştepta. Singurul reproş ţine de zgomotul cam strident al motorului la turaţie înaltă – deoarece maşina răspunde foarte manierat la apăsarea acceleraţiei, senzaţiile sunt cam filtrate, iar motorul pare că „urlă” degeaba.
Pe de altă parte, dacă eşti tentat să controlezi tu maşina, deci să schimbi treptele în mod secvenţial, te vei bucura să afli că „+” şi „-” sunt plasate în mod logic-racing, nu logic-şofer-de-duminică. Adică „+” jos şi „-” sus – totuşi, nu mi se pare convingătoare manevrarea manuală a stick-ului cutiei de viteze în ce priveşte spiritul „zoom-zoom”.
Cred că ar fi mai potrivite nişte padele în spatele volanului, deoarece acesta are o priză foarte bună şi îţi vine să ţii tot timpul ambele mâini pe el. Dar, sincer, cred că acest motor te ajută la obţinerea unor senzaţii mai sincere doar în combinaţie cu o cutie manuală – din câte îmi amintesc, manualele de la Mazda sunt un exemplu de precizie şi manevrabilitate. Automata e eficientă şi confortabilă, dar nu prea e „zoom-zoom”.
În schimb, suspensia îi conferă lui Mazda CX-5 o stabilitate şi manevrabilitate foarte bune pentru domeniului SUV-urilor. Chiar dacă stai mai sus, iar în viraje înclinaţia laterală a maşinii e vizibilă, trenul de rulare se simte foarte sigur, iar traiectoria este ţinută excelent.
Limitele lui Mazda CX-5 sunt chiar generoase, maşina fiind ajutată şi de tracţiunea integrală gestionată electronic. Aceasta, însă, e gândită mai mult ca un factor suplimentar de siguranţă şi eficienţă pe şosea. În general, puterea este transmisă mai mult pe faţă, la detectarea derapajului roţilor faţă cuplul fiind transmis foarte rapid şi spre spate. Tracţiunea integrală nu are un mod de blocare a diferenţialului, deci trebuie evitate situaţiile noroioase sau obstacolele mai mari din afara asfaltului.
Nivelul de confort pe şosea este şi el foarte bun raportat la stabilitatea pe care i-o conferă maşinii suspensia independentă, dar e clar că inginerii au pus accentul pe setările care să privilegieze stabilitatea. Acest lucru este foarte uşor de observat pe macadam, unde maşina nu e la fel de confortabilă ca alte SUV-uri, iar scaunele nu sunt suficient de moi pentru a absorbi zgâlţâiturile.
Practic, se observă cu uşurinţă că lui Mazda CX-5 îi plac prea puţin incursiunile în afara asfaltului, deşi se descurcă pe drumeaguri de pământ. În cazul versiunii de top Revolution, principala problemă ţine de jantele de 19 inch – maşina arată foarte bine cu ele şi are un comportament rutier eficace, dar filtrarea denivelărilor nu e aşa de bună.
Direcţia şi frânele sunt şi ele optimizate pentru a-i conferi maşinii o foarte bună manevrabilitate, aşa încât pot concluziona că Mazda CX-5 se numără printre cele mai bune SUV-uri compacte din punct de vedere al comportamentului rutier. De fapt, aş risca să spun despre CX-5 că ocupă prima poziţie a podiumului, dar cred că voi aştepta un comparativ mai amplu pentru a verifica acest aspect.
Per total, Mazda CX-5 primeşte aplauze la capitolul dinamic, însă, pentru un plus de senzaţii „zoom-zoom”, cred sincer că e mai potrivită cutia manuală decât cea automată. Iar acest motor aspirat cred că se descurcă mai mult decât onorabil, însă aş vrea să văd ce ar face o versiune turbo, de circa 200 CP. Pentru că, asta este, lui Mazda CX-5 i se potriveşte un motor mai puternic.
Să vedem pe ultima pagină cât costă şi ce dotări are Mazda CX-5