Drive test Volvo XC60 – Renaşterea celui mai bine vândut SUV din clasa medie, din Europa

Autor: ProMotor 24 oct. 2017 Test drive

Volvo a lansat în prima parte a acestui an noul XC60. Acesta a venit cu un suflu de prospeţime asupra SUV-ului suedez care rivalizează cu BMW X3, Land Rover Freelander şi Audi Q5. Fostul XC60 era cel mai bine vândut SUV din segmentul mediu din Europa. Modelul XC60 este frumos şi luxos şi vine la pachet cu opţiuni de siguranţă cum doar suedezii sunt în stare să pună pe maşini. Vă reamintim că Volvo stă excelent la testele de siguranţă, iar noul venit nu putea să facă notă discordantă, în acest domeniu. Chiar dacă nu a fost încă testat de EuroNCap, ne aşteptăm ca acest model să stea la fel de bine la acest capitol, ca şi fratele lui mai mare.  

EXTERIOR

Aici lucrurile stau mult mai simplu: noua variantă arată mult mai bine. Volvo XC60 e acum mai matur şi emană ceva mai multă atitudine scandinavă, chiar dacă împrumută trăsăturile siluetei de la XC90, puţin din V90 în faţă şi în spate, şi puţin de la vechiul XC60 la montanţii spate.

INTERIOR

Înăuntru, Volvo XC60 împrumută o serie de elemente de la fratele mai mare Volvo XC90. Reputaţia celor de la Volvo pentru interioare cu bun gust este afişată pe deplin şi în versiunea 2017 a lui XC60. Cabina primitoare emană un autentic stil scandinav oferit de lemnul mat şi culorile „moi” şi luminoase. Toate materiale au fost excelent îmbinate, iar pielea albă dinăuntru te face să te simţi ca într-un cocon. 

Sistemul de infotainment este controlat prin ecranul cu diagonala de 9 inch şi printr-un buton multifuncţional montat central, lângă levierul de schimbare a vitezei. Ecranul oferă o gamă largă de opţiuni şi controale. Enervant ar fi că unele setări importante pot fi îngropate în două sau trei straturi ale meniului, mai ales când vorbim de reglarea sistemului de sunet care ar fi păcat să nu fie valorificat la maximum, din moment ce vorbim despre sistem de sonorizare Bowers & Wilkins.

Scaunele din faţă sunt bine modelate şi amortizate în mod corespunzător pentru călătorii lungi, iar gama de reglaje asigură o poziţie confortabilă pentru o varietate de tipuri de corpuri. Scaunele din spate sunt adaptate în mod similar, oferind scaune pentru picioare şi pentru picioare. 

MOTORIZĂRI ŞI CONSUM

În România, Volvo XC60 este disponibil cu o selecţie de motorizări, dintre care două diesel, două pe benzină şi un hibrid electric + benzină, toate cu transmisie automată cu 8 trepte. Maşina pe care am testat-o era echipată cu motorul diesel 2.0 D5 de 235 CP, cuplat la o cutie de viteze automată cu opt trepte. 

SUSPENSIA ŞI TRACŢIUNEA

Suspensia de pe Volvo XC60 este pneumatică, asta înseamnă că computerul o poate controla independent pe fiecare roată. În modul Eco şi Comfort, folosite cel mai des de mine, suspensia este e destul de moale, iar asta duce la drumuri foarte confortabile. Ruliul îşi face apariţia în curbele abordate sportiv, însă nu e ceva de speriat pentru o maşină din acest segment. Direcţia e precisă şi oferă o doză decentă de feedback.

Sistemul de tracţiune integrală oferă un plus de siguranţă în situaţiile delicate, în vreme ce armata de sisteme electronice face ca probabilitatea producerii unui accident din vina şoferului să scadă foarte mult. Maşina poate detecta pietonii şi bicicliştii care trec prin faţa maşinii şi, dacă şoferul nu frânează, maşina o va face în locul său.

Nu o să câştige nici un premiu în off-road, dar sistemul AWD are grijă să te scoată din încurcătură. La capitolul off-road, Volvo XC60 nu excelează, însă se descurcă foarte bine pe drumuri acoperite cu macadam şi pe dealuri fără gropi şi dâmburi prea mari.

CONSUM

În urma testului, consumul mixt afişat a fost de 6.8 l / 100 km. Prin Bucureşti, consumul s-a încadrat în zona 9 l / 100 km, în vreme ce rularea la viteze de autostradă stabilizează consumul undeva în zona 6.2 l / 100 km.

CONCLUZII

Volvo XC60 s-a maturizat în comparaţie cu modelul pe care îl înlocuieşte, însă nu a renunţat la valorile care l-au consacrat – confort şi design plăcut. SUV-ul suedez arată foarte bine – atât la exterior, cât şi la interior – şi oferă călătorii foarte confortabile. Nu e la fel de sportiv ca BMW X3, însă emană un sentiment puternic de siguranţă şi te convinge, cumva, că un stil de condus calm e potrivit pentru orice itinerar ai avea în minte.

PREŢURI

Cel mai acesibil XC60, versiunea cu moror de 190 de CP, are un preţ de pornire de la 46.000 de euro, cu TVA inclus. Cel condus de noi în cadrul testului – motor D5 cu 235 de CP, echiparea Momentum, costă 50.000 de euro. Cea mai scumpă versiune este motorul Benzina + Electric de 407 CP – 63.586 euro.

 

 

 

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide