Drive test cu cel mai accesibil Sandero

Publicat: 11 07. 2017, 00:13

Nu mai este nevoie să mai spunem cât de iubită este Dacia în România. Despre fiabilitatea ei au scris şi ziarele străine, şi, încet, încet a ajuns să fie iubită şi peste hotare. Acum toată lumea iubeşte Dacia 🙂 Duster stă bine în topul celor mai accesibile SUV-uri, Loganu este şi el în vârf de formă, iar Sandero (un fel de Prâslea cel voinic) vine tare din spate, cu toţi cei 75 de căluţi ai săi. Bine, nu putem spune că au mâncat jăratec, dar sunt destul de voinici ca să-şi facă treaba pentru ce avem noi nevoie. De unde ştiu asta?… Acum e un moment bun să mă confesez: recunosc, am testat Dacia Sandero cu motor de 1.0 litru SCe de 75 cp şi… mi-a plăcut. 

GALERIE FOTO

Noul motor lansat de Dacia anul trecut este cel mai accesibil din ofertă. Acesta i-a luat locul vechiul motor de 1.2 litri care oferă aceeaşi putere. Spre deosebire de cel vechi, propulsorul SCe are 3 cilindri şi blocul construit din aluminiu aşa că este cu 20 de kg mai uşor, şi o distribuţie dublă variabilă pe lanţ.

Înainte de a începe să vă povestesc cum a fost trebuie să menţionez datele problemei. Aşadar, am condus un Sandero cu nivelul de echipare Laureate. Asta înseamnă că la motorul 1.0 SCe 75 CP şi cutie manuală cu 5 trepte au mai fost adougate opţiuni precum: vopsea metalizată, jante aliaj, navigaţie, cruise control, volan îmbrăcat în piele, cameră de marşarier şi senzori de parcare. Toate astea au ridicat preţul la 7.605 Euro (9.050 cu TVA). Aceasta ar fi cea mai scumpă versiune. Pe de altă parte cea mai accesibilă variantă este Acces. Ea costă doar 7.150 Euro cu TVA, dar la această versiune aşteptările clienţilor nu ar trebui să fie exagerate.

În weekend-ul în care am avut-o la test am mers şi la mare şi la munte, aşa că am apucat să vedem cei poate motorul de 3 cilindri în toate ipostazele relevante. Oraş, drum montan cu multe viraje şi drum întins. 

Primul lucru pe care îl faci când urci într-o maşină nouă, după ce te obişnuieşti cu mirosul de nou şi cu materialele din interior, este să o „blăneşti” puţin ca să vezi ce-i poate motorul. Cunoscând şi vechea motorizare pe care o înlocuieşte, pot spune că în timp ce acceleram nu mi-a dispărut zambetul de pe buze, ca atunci când ai o dezamăgire. Noul motor cu 3 cilindri are o transmisie mai scurtă, este silenţios şi rafinat. Transmisia cu 5 trepte are o etajare foarte scurtă, aşa că la trecerea dintr-o viteză în alta trebuie să foloseşti schimbătorul destul de des, mai ales când mergi în oraş. 

Am constatat că acest motor nu este deloc favorabil la viteze. La o viteză de 140 km/h, pe autostradă, turometrul arată peste 4000 de ture, ceea ce duce la un cosum foarte mare. În oraş motoraşul vine ca o mănuşă, ca să zic aşa. Pleci rezonabil de la semafor (dacă nu ai aerul condiţionat pornit) şi poţi face depăşiri fără probleme. Şi că tot am pomenit puţin mai sus de cosum vă mai spunem că în drum spre mare a cosumat 4.8 litri la suta de km, însă spre munte, pe şoseaua cu urcări şi serpentine am obţinut un consum de 6,5 litri la suta de km. În oraş însă, indicatorul nu a înregistrat mai mult de 5.2 la suta de km. 

Nu sunt de neglijat nici îmbunătăţirile în privinţa materialelor şi modificărilor de la interior. La acest model de Sandero volanul cu patru spiţe înglobează şi claxonul, iar comenzile pentru geamurile faţă şi spate sunt montate pe uşi. De remarcat ar mai fi că şi această versiune a primit opţiunea de asistare la plecarea din rampă şi lumini de zi cu LED. O altă noutate care mi-a mai atras atenţia este plasticul lucios care imită fibra de carbon de pe mânerele uşilor şi jurul displayului sistemului multimedia.

Ce nu mi-a plăcut la ea este că senzorii de parcare sunt mult prea sensibili pentru străduţele noastre. Se vede că inginerii de la Mioveni nu au testat maşina în condiţiile de parcare din cartierul Vitan, unde pentru muritorii de rând, care nu au un loc de parcare, orice colţ de stradăduţă este un loc bun să-ţi laşi maşina. Ei bine, aceşti senzori se agită când nu e cazul. În sensul că detectează un obstacol de la prea mare distanţă, iar când vrei să parchezi în locuri foarte înguste fac o gălăgie care poate deveni enervantă.

Cam atât despre acest Sandero. În mare parte este o maşină care te duce în punctul a, în punctul b, în condiţii de consum şi confort decente.

Lista completă de preţuri o găsiţi pe pagina următoare