Citroen intensifică ofensiva internaţională pe segmentul SUV-urilor cu noul C3 Aircross. Cu rivali precum Opel Mokka X, Renault Captur sau Nissan Juke, noul SUV Citroen se impune prin eleganţă, robusteţe, dinamism şi un anumit aer franţuzec, un „je ne sais quoi” pe care l-am văzut prea rar la maşinile franţuzeşti în ultima vreme. C3 Aircross este conceput în spiritul unui MPV (Multi-Purpose Vehicle) compact, acesta înlocuind modelul C3 Picasso. În acest mod Citroen ne arată că nu vrea să-şi piardă niciunul dintre clienţi amatori de monovolume cu aere de SUV.
L-am condus şi noi aşa că putem să intrăm în detalii. Citroen C3 Aircross este construit pe aceeaşi platformă ca şi Opel Crossland X, la fabrica Opel din Spania. Un lucru interesant pe care îl remarcăm la partea din faţă a maşinii, sunt elemetele unice de design la logo-ului măcii care se îmbină cu luminile de zi LED. Pe lângă asta, la nivel vizual ne mai atrag atenţia grila cu forme geometrice rectangulare şi conturul contrastant de culoare portocalie al farurilor. Aceasta culoare se repetă pe capacele oglinzilor, barele de deasupra maşinii, dar şi la interior – pe volan, şi gurile de aerisire. Impresia pe care ţi-o lasă văzând maşina din exterior este de rotunjime şi de … îmbufnare, dar asta nu este un lucru rău.
Cu dimensiuni tipice segmentului B – 4.15 lungime, 1.76 lăţime şi 1.64 înălţime, este perfect adaptat traficului urban, iar gardă la sol şi poziţia înaltă de condus îl fac să pară un SUV robust şi sigur. Modelul C3 Aircross oferă o personalizare care cuprinde 90 de combinaţii exterioare, incluzând patru culori de acoperiş pentru două modele bi-ton şi patru pachete de culori, împreună cu cinci scheme de design interior care sunt foarte distinctive.
În partea din spate vedem aceleaşi elemente de culoare, o bară de protecţie destul de solidă din plastic şi un gemuleţ acoperit cu dungi portocalii. De remarcat ar fi că această zonă este construită din policarbonat, spre deosebire de restul suprafeţelor vitrate din sticlă.
În România sunt disponibile patru versiuni de motorizare: 1.2 Puretech 82 CP, 1.2 PureTech 110 CP, 1.6 Blue HDi 100 CP şi 1.6 BlueHDi 120 CP. În varianta standard toate sunt cuplate la o cutie de viteze manuală cu cinci sau şase trepte. Pentru cei mai comozi însă se poate pune, opţiona, şi o cutie automată cu şase trepte. La test am avut versiunea cu motor pe benzină, în trei cilindri, turbo PureTech de 1.2 litri, ce produce 110 CP.
În privinţa consumului, am reuşit o valoare de 5.6 litri la 100 de km în regim mixt, marea majoritate parcurşi într-un stil normal de conducere. În mediul urban maşina a consumat 6.9 litri la 100 de km şi 4.8 în extraurban.
Primul lucru pe care îl remarci când te aşezi la volan este, din nou, stilul vesel. Dacă la C4 Cactus erai întâmpinat de o atmosferă simplistă, în cazul lui Aircross pot spune că ai ce admira. Îţi sar în ochi accentele de culoare şi materialul din care este realizată tapiţeria, material relativ moale, plăcut la atingere, care contribuie la confortul general, dar a cărui culoare deschisă va fi destul de greu de întreţinut.
Volanul este mare, iar amenajarea comenzilor de pe el pare, iniţial, cam aglomerată. Însă, în mers, îţi dai seama că ergonomia lor este bine gândită. Mă rog, nu ar fi stricat indicaţii mai lizibile, dar este de lăudat că inginerii francezi au reuşit plasarea judicioasă a atâtor butoane pe volan. Consola centrală are comenzile bine împărţite şi, din nou, butoane destul de mari şi cu acţionare inteligibilă.
Locurile din spate, în ciuda unui ampatament de 2.604 mm, nu sunt neapărat generoase. Doi adulţi stau confortabil pe banchetă, spaţiul pentru genunchi fiind în limite normale, iar cel pentru cap la cote bune. Portbagajul de 410 litri nu rupe canoanele în ce priveşte spaţiul, însă prin glisarea scaunelor din spate se poate ajunge la 520 de litri.
Confortul suspensiilor este unul foarte bun, mai ales în condiţiile denivelărilor autohtone, şi aş fi crezut că ruliul va fi destul de mare, dat fiind confortul bun, însă inginerii francezi şi-au făcut temeinic temele la acest capitol.
C3 aircross se dovedeşte potrivită ca maşină de zi cu zi şi, mai ales, foarte confortabilă şi silenţioasă, iar la drumuri lungi disconfortul cauzat de turbulenţele aerodinamice e mai mic decât la mulţi alţi concurenţi.
Modelul C3 Aircross dispune de o gamă completă de sisteme de asistenţă la condus, precum head-up display, funcţia Active Safety Brake, lumini cu fază lungă automată, recunoaşterea indicaţiilor de viteză cu recomandări, precum şi tehnologii utile incluzând funcţiile Park Assist şi Citroën Connect Nav, iar cele cinci stele la evaluarea Euro NCAP 2017, este un scor care îi confirmă calităţile.
Noul C3 Aircross are un preţ de pornire, în România, de 13.500 de euro. Preţ valabil pentru versiunea Live, dotată cu motorul pe benzină de 1,2 litri şi 82 CP, cu un nivelul de echipare din care nu lipseşte nimic important pentru o maşină modernă.