Excelent şi răspunsul maşinii când vrei totul de la ea. Motorul de 1.8 litri benzină şi cel electric se pun de acord şi trimit toată puterea de 120 de cai la motor prin cutia automată. Maşina e uşoară. Aşa o simţi, aşa pleacă. Uşor, fie că vii lansat, fie că eşti cu 70 km/h în spatele unui tir şi trebuie să-l execuţi rapid. Nu am tresărit nicio clipă, nu m-am panicat niciun moment.
Cutia de viteze este cu variatie continuă, adică are o infinitate de rapoarte, în funcţie de cerinţele pe care le ai de la maşină în momentul dat. Are şi un mod “B” pentru aşa-zisul coasting (când eşti în pantă şi vrei frână de motor, care în acest caz regenerează rapid şi până la 100% capacitatea bateriei. Senzaţia de siguranţă este totală atunci când pilotul automat frânează şi accelerează singur până la viteza plafon pe care i-o impui. I-am setat 140 (… în fine) pe autostradă şi am mers tot drumul doar semanalizând şi trăgând foarte fin de volan. Restul a făcut maşina. Unde mai punem că recunoaşte şi semnalele din trafic şi te avertizează când depăşeşti nişte limite.
Ceea ce trebuie să înveţi la o hibridă e frâna. Un sentiment foarte ciudat ai când o calci şi ai impresia că se opreşte, dar maşina mai fură câţiva centimetri de asfalt ca să mai ciupească energie pentru baterie prin sistemul de recuperare, apoi activează plăcuţele pe disc. Atunci s-ar putea să te panichezi un pic şi să apeşi mai tare, dar asta se întâmplă la viteze de 5-6 km/h. Este o treabă de obişnuinţă pe care o au hibridele şi trebuie să o înveţi.
Concluzia testului cu C-HR a fost că nu a fost un test, ci un roadtrip, aşa cum ar trebui să fie orice drum cu o maşină mişto. Să-ţi ofere confortul unui drum linişţit şi liniştea că ajungi în punctul B ca nou, de parcă nu ai fi fost – vorba românului – pe drumuri. Dacă mai adaugi că ajungi şi într-un timp mai scurt (6h şi jumătate mers efectiv Arad-Bucureşti), şi cu consum mult sub medie, e deja prea frumos ca să fie adevărat. Aşa a fost testul cu Toyota C-HR.
TEST TOYOTA CH-R (GALERIE FOTO)