Clio RenaultSport F1 Team – Test în RO
Renault susţine că, datorită acestor modificări, un R27 Team câştigă pe circuit cu până la 0,2 secunde avans pe kilometru faţă de o versiune standard. Altfel, maşina nu este foarte diferită de Clio RS-ul standard, dar modificările enumerate mai sus sunt mai mult decât suficiente. Sub capota motorului se găseşte în continuare senzaţionalul motor în patru cilindri, de doi litri, aspirat, care produce o putere maximă de 200 CP la 7.250 rpm.
Garda la sol mai mică şi suspensiile mai tari înseamnă într-adevăr viteze mai mari pe viraje şi o stabilitate exemplară la limită. Şi un RS standard este extrem de sigur aici şi are un comportament neutru, diferenţa în F1 Team fiind dată de faptul că vitezele la care se întâmplă totul au valori mai mari. Şi aşa se explică de ce ai vrea să tot fugi cu maşina asta.
Tot ce poate fi considerat periculos la ea este controlabil dacă ştii să anticipezi momentele-cheie problematice şi dacă, fireşte, corecţiile pe care le operezi sunt înţelese exact de direcţie, suspensie, frâne…
Dacă ai o chestie romantică pentru un galben botezat Sirius, poţi să te gândeşti la un F1 Team, dar numai dacă vei utiliza maşina pe suprafeţe perfecte, drumuri libere, unde te poţi bucura de felul său senzaţional de a fi.
Datele esenţiale.
Clio Renault F1 Team R27. Motor: 4 cilindri în linie, aspirat, cilindree 1.998 cmc, putere maximă: 197 CP/7.250 rpm, cuplu maxim: 215 Nm/5.550 rpm, masă proprie 1.240 kg, transmisie faţă, cutie de viteze cu şase rapoarte, direcţie servoasistată electric, suspensii faţă-spate independente, roţi 215/45 R17, sistem de frânare cu discuri ventilate pe spate, acceleraţie 0-100 km/h 6,9 secunde, viteză maximă 215 km/h, consum urban 12,2 litri/100 km, consum extraurban 7,1 litri/100 km.
Picăturile de sudoare reci, produse de adrenalina pe care, sincer, cred că ţi-ai provocat-o singur, se adună undeva pe piept, unde se unesc cu transpiraţia fierbinte pe care ţi-au produs-o momentele când ai avut nevoie de reflexe mai mult decât de intelect.
Abia mai poţi să-ţi mişti mâinile, iar simţurile din picioare le-ai pierdut de când te-ai prăbuşit întins lângă ea. Vrei să o priveşti, dar ochii îţi sunt blocaţi într-un punct fix şi imaginea îţi e înceţoşată de nălucile clipelor cele mai intense, care ţi se derulează încontinuu, devenind aproape obsesive.
În acest moment, unii găsesc puterea de a aprinde o ţigară, anulându-şi astfel câteva ore bune din viaţă, dar parcă nu mai contează nimic când femeia de lângă tine zâmbeşte cum nu a făcut-o ea niciodată, nu?
Discurile de frână pocnesc în spatele meu, iar evacuarea păcăne de parcă cineva ar arunca cu bile de metal în ea. Îmi revin încet-încet şi pun lucrurile cap la cap. Am mers din nou foarte tare, adică, elegant vorbind, am condus din nou la limită, depăşindu-mi iarăşi condiţia de şofer. Şi din nou în maşina asta.
Şi din nou voi susţine în faţa oricui că, dacă ar fi să aleg o maşină cu care să trebuiască să fug cât mai repede din ţară, aceasta ar fi. Maşina în care eu mi-am descoperit încrederea în mine, maşina care, deşi nu pare, lasă în urmă orice, maşina care trece prin viraje mai rapid decât ţi-ar dicta imaginaţia ta, maşina din care poţi să înjuri şi apoi să fugi cu ea fără teama că vei fi prins, maşina pe care imediat ce ai învăţat-o devine o parte din tine – acum a devenit mai bună.