Citroen Nemo – Test în RO
Există însă și un alt gen de automobile “pentru cărat”, care pot transporta în plus și 4-5 pasageri, oferindu-le un confort asemănător celui dintr-un MPV, să zicem. Cam acesta este rolul unui Nemo – model înrudit cu Peugeot Bipper și Fiat Fiorino în aceeași măsură în care C-Crosser este înrudit cu Peugeot 4007 sau cu Mitsubishi Outlander.
La prima vedere, Citroen Nemo arată de parcă ar fi capabil nu numai să-ți transporte mărfurile & pasagerii, ci și să scurteze din drum, alegând calea mai… subacvatică. Nu, nu este un “mișto” la adresa numelui său, doar că acea parte frontală lungă, alcătuită din două nivele, face din Nemo o mașină ușor ciudată la prima vedere.
Poziția la volan este destul de înaltă, iar vizibilitatea reprezintă unul dintre punctele-forte ale mașinii – exact cum și trebuie. Parbrizul are o formă oarecum ovală, datorată marginilor curbate, iar eu am avut senzația că mă aflu în spatele unui hublou imens, dar m-am obișnuit repede și mi-am văzut de drum. Nemo nu e genul de vehicul utilitar care se conduce dificil. Din contră.
Este relativ compact și poate fi strecurat cu ușurință prin traficul urban. Modelul condus de mine era versiunea diesel de 1,4 litri și 70 de cai-putere, adică un motor desemnat economisirii de combustibil, nu performanțelor.
În rest, interiorul este extrem de flexibil, iar spațiul de încărcare e foarte generos – până la 2.500 de litri cu bancheta rabatată. Din punctul de vedere al dotărilor, un Nemo în echipare-standard nu este tocmai cea mai impresionantă mașină, întrucât nu se folosește decât de minimul necesar sau, mai bine zis, utilitar. Modelul acesta avea în schimb aer condiționat, geamuri electrice, scaun reglabil pe înălțime, cotieră, volan reglabil, radio-CD și ușă culisantă în dreapta, cu geam lateral. Toate acestea sunt opționale în valoare de circa 2.000 de euro.