Chevrolet HHR
În era celor mai cunoscuţi spărgători de bănci din istoria Statelor Unite, Bonnie şi Clyde, cei de la Chevrolet începuseră deja să producă unul dintre cele mai cunoscute modele ale lor. Anul era 1936, iar modelul se numea Suburban.
HHR-ul este o maşină cu forme tipic americane şi cu un caracter, din păcate, la fel de american. La prima vedere, m-a “impresionat” efectul automobilului asupra panoramei rurale franceze. Ei bine, maşina asta pur şi simplu nu-şi avea locul acolo. Am reuşit să mi-o imaginez doar undeva prin Chicago sau în aproape orice altă metropolă din SUA, pentru că aspectul orăşelelor şi starea drumurilor din jurul Lyon-ului erau potrivite mai degrabă pentru un Clio RenaultSport. Începusem să mă simt ca un infractor venit să tulbure pacea şi prosperitatea din sud-estul Franţei. Mai colorat spus, ca un Terminator gata să bată la uşa Domnului Frodo pentru a-i arăta ţeava unei Beretta de 9 mm.
Privind maşina din exterior, am observat că faimoasa grilă a radiatorului de pe Suburban este cît de cît replicată şi pe HHR. Totodată, aripile faţă/spate prezintă aproximativ aceeaşi formă ieşită în lateral ca şi cele de pe modelul clasic. Nu este chiar cea mai frumoasă maşină produsă vreodată de Chevrolet, însă nu poate spune nimeni că nu ar fi impunătoare sau, mai bine zis, “criminală”. Heh.
La interior, prima impresie este şi ultima. Finisajele nu sînt de cea mai bună calitate, iar ambianţa este mai degrabă “coreeană” decît retro. În comparaţie cu HHR, un Chrysler PT Cruiser oferă un habitaclu mult mai bine pus la punct şi, nu în ultimul rînd, mai confortabil.
Materialele din HHR mi-au adus aminte de cele ale primei generaţii de Daewoo Nubira, deci startul nu este tocmai promiţător.
Poziţia la volan e cam înaltă, iar scaunele nu prea reuşesc să te convingă că te afli într-o maşină de familie.
Informaţii oficiale despre 0-100 km şi despre viteza maximă nu au fost încă furnizate, însă, după ceasul meu, au trecut 10-11 secunde pînă la 100 km/h.
Drumurile din Franţa oferă multe avantaje unui entuziast auto. Mai ales cele cu viraje înguste. Din păcate, acolo este aproape imposibil să te distrezi la volanul unui HHR. Direcţia nu e foarte precisă şi nu oferă absolut nici o senzaţie de sportivitate. Din nou, m-am gîndit la Daewoo-urile de pe la sfîrşitul anilor ‘90. Nu a existat nici un moment în care să-mi doresc să abordez mai agresiv un viraj. Pur şi simplu nu m-am simţit inspirat. Am fost mai degrabă plictisit şi claustrofob – dintr-un motiv sau altul.
Ţinînd însă cont de faptul că această maşină este orientată către şoferii familişti, am început să explorez şi punctele sale forte. În primul rînd, portbagajul oferă 1.633 litri cu tot cu bancheta spate rabatată. Nu chiar cît un PT Cruiser (în aceleaşi condiţii), dar arhisuficient.
În spate e destul loc pentru trei persoane, iar şoferul şi pasagerul din dreapta se pot bucura de toate avantajele unui plafon înalt. Doar că şoferul ar face bine să nu măsoare mai mult de 1,85 m, deoarece parbrizul nu este tocmai… panoramic.
La noi în ţară, HHR-ul va fi disponibil de la anul şi va trebui să înfrunte practic toate MPV-urile europene. Se poate spune, cu certitudine, că un HHR este ceva mai special decît Zafira, Scenic, Touran şi restul MPV-urilor care aglomerează străzile noastre, însă asta nu înseamnă şi că este mai practic, mai performant ori mai confortabil.
Există doar două modele care-l pot ameninţa în materie de aspect retro sau stil: Chrysler PT Cruiser şi Dodge Journey – cu toate că acesta din urmă arată considerabil mai modern.
Chevy HHR va trebui să lupte mult şi bine pentru a se impune în faţa rivalilor săi europeni şi probabil că singurele persoane care se vor arăta interesate de o asemenea maşină vor fi cele ce s-au săturat de mulţimea de MPV-uri fără personalitate şi stil. Calităţi pe care mă simt nevoit să recunosc că HHR-ul le are cu vîrf şi îndesat.