Chevrolet Captiva – Test în România
transmisie manuală, însă în rest, extrem de bine echipată. Discutăm
despre dotări puţin mai târziu totuşi. Aş vrea sa menţionez că
arată în continuare foarte bine.
La momentul lansării sale, era unul din cele mai spaţioase SUV-uri
din segmentul său, iar estetic părea foarte matur. Un fel de
Full-size ghemuit la dimensiunile unui offroader compact.
Acum suntem în 2010 iar segmentul SUV-urilor compacte este din ce
în ce mai „proaspăt”. A apărut Mazda CX-7 facelift şi urmează să
vedem versiuni cu facelift de la modele precum Honda CR-V, KIA
Sportage (generaţie complet nouă) sau Mitsubishi Outlander.
Din punctul meu de vedere, Captiva rămâne un concurent foarte
capabil printre toţi rivalii săi. Aspectul reuşit al exteriorului
este una, însă avem şi un interior mai mult decât decent.
Materialele sunt ..”peste medie” iar ergonomia foarte
decentă.
Comenzile sunt amplasate foarte aproape de şofer, o mică excepţie
enervantă find satelitul audio ascuns undeva în spatele volanului;
în partea stângă…mult în spatele comenzilor de pe volan pentru
radio. Un layout cam ridicol.
Şi dacă tot vorbim de chestii „audio”, găsirea comenzilor pentru
înalte/joase şi alte setări ale sunetului este mai mult sau mai
puţin, imposibilă. În rest, interiorul este simplu şi la subiect.
Spaţiul este suficient atât pentru şofer cât şi pentru pasageri –
la cap, genunchi sau umeri.