BMW Z4
Si pentru ca fac parte din categoria sexului frumos, am sa incerc sa dau si eu un raspuns la aceasta intrebare. Destul de complicat, as spune, mai ales ca ceea ce ii fascineaza pe barbati le plictiseste pe majoritatea femeilor.
Niciodata nu veti intilni o femeie singura intr-o reprezentanta auto, incercind sa afle despre un anumit model mai multe detalii: dotari suplimentare, cai-putere, viteza maxima sau consum. Totul este cit se poate de firesc: femeia vede o masina care-i place si mai apoi apeleaza la armele ei bine ascunse pentru a o obtine.
Indiferent ca imi dati sau nu dreptate, imi voi continua povestea si va voi impartasi din experienta mea la volanul modelului BMW Z4 Coupe, o masina care cu siguranta nu trece neobservata prin trafic. “Ce bijuterie!”, veti exclama aproape toti. Si pe buna dreptate, pentru ca masinuta de “doar” 40.000 de euro face toti banii.
Primul contact cu ea a fost cel vizual. Concluzia: dragoste la prima vedere. Mi-a placut mult culoarea caroseriei, desi imi aducea aminte de albastrul ca cerneala cu care obisnuiam sa-mi patez sortuletul alb-pepit in scoala primara. Am analizat-o indelung, urmarindu-i indeaproape liniile, forma, personalitatea. Ar putea obtine cu usurinta un loc fruntas la un concurs de frumusete, datorita stilului unic in care a fost creata.
O masina sport, puternica, rapida si bine echipata. Mult prea rapida pentru o femeie, as spune eu. Reuseste sa atinga 100 km/h in numai 5,7 secunde, iar dupa o accelerare sustinuta, viteza maxima ajunge la 250 km/h.
Una peste alta, masina are o tinuta de drum impecabila. Se pliaza perfect cu soseaua si ofera un stil lejer de condus. Nu e nevoie sa ai cu tine si a doua pereche de pantofi sport, pentru a-i inlocui pe cei cu tocul cui. Cit despre consum, acesta este de 13 litri in regim urban. Dar, cu siguranta, cine isi cumpara un astfel de model nu se uita la asemenea cifre.
Si totusi as avea ceva de comentat. Din cauza ca masina este atit de joasa, coborirea din ea devine dificila, necesitind un mic efort, pentru ca ori te lovesti la cap, ori te tii de fusta petnru a nu-ti vedea tot poporul desuurile. A doua nemultumire are legatura cu spatiul interior, care, desi foarte confortabil, nu este suficient pentru a-ti permite sa te desfasori in voie. Si mai ca nu stai cu capul lipit de plafonul masinii, in special daca esti ceva mai inalta.
Spatiile de depozitare nu sint nici ele la discretie, dar masina se revanseaza cu portbagajul, suficient de mare pentru sesiunea de shopping pe care o faci luna de luna.
In concluzie, pot spune ca acest mic diamant arata impecabil, atit la interior, cit si la exterior, dar nu va reusi sa faca o femeie fericita intrutotul.
Se potriveste mai degraba barbatului aventurier, dornic sa impresioneze femeia, ducind-o ca vintul si ca gindul spre culmile fericirii… sau poate? Dar exista oare ceva pe lumea asta care sa multumeasca o femeie pe deplin?