BMW M3

În acest caz, ezitările lui îţi dau de înţeles că trebuie să ai răbdare, să îi acorzi un 5-10 minute pentru a-şi acorda vocea. Dacă nu ai urechea aşa de fină, este suficient să priveşti turometrul, care îţi spune că nu agreează în astfel de condiţii regimuri mai mari de 5.500 rpm. După acest preludiu, cutia “Pandorei” se deschide şi poţi asculta superba simfonie a V8-ului pînă la 8.400 rpm – un concert divin. Surprinzător, noul M3 se dovedeşte o companie mai mult decît agreabilă în traficul urban.

Nu bucură îndeajuns rigiditatea suspensiei, care şi în setarea confort tot cu un seism puternic aduce, în timp ce în setarea supersport maşina se transformă într-un kart. Direcţia este la fel de exactă ca o linie care uneşte două puncte în geometrie, fiind de o precizie chirurgicală. Adevăratul potenţial al modelului nici măcar nu l-am putut intui, în condiţiile în care l-am scos la plimbare într-un decembrie rece, ploios şi pe alocuri garnisit cu zăpadă şi polei. Am descoperit în schimb că electronica îşi face excelent treaba dacă doreşti să te duelezi cu pedala de acceleraţie, deşi trebuie spus că are şi aceasta limitele ei.

Ea reuşeşte să menţină o traiectorie relativ rectilinie în timpul unor accelerări puternice pe timp de ploaie, însă cam atît. Puntea faţă oferă o incredibilă aderenţă, fapt pe care îl descoperi la volan pe măsură ce creşti viteza de negociere a virajelor. Maşina îşi păstrează o ţinută de drum neutră mult peste limitele legale, moment în care poate apărea subvirarea sau supravirarea – toate acestea datorîndu-se în mare măsură stilului de pilotaj al şoferului.

Pînă spre 3.200 rpm, propulsorul este relativ civilizat şi nu inhibă. Dacă se sare peste această cifră, totul devine sinonim pistonului de la o locomotivă cu aburi. Nu am resimţit atîta putere brută la prea multe modele sport testate. Pur şi simplu este ceva acolo în spatele tău care împinge… şi împinge… şi împinge pînă cînd intervine cenzura, moment ce variază de la o persoană la alta. Şi toată această putere, paradoxal, nu vine într-un mod violent, ci progresiv, dar constant şi tot mai intens, fapt care îţi dă încredere la volan şi te îmbie să foloseşti toate resursele propulsorului.

Dar a conduce M3-ul în linie dreaptă abuzînd de pedala de acceleraţie este un păcat. Căutaţi drumuri secundare virajate şi libere, eliberaţi tornada de sub capotă, negociaţi virajele din “gaz” şi în cele din urmă deschideţi-vă o clinică pentru donat adrenalină. M3-ul face parte dintre acele maşini care aduc aminte că viaţa trebuie trăită clipă de clipă. Chiar dacă M3 nu mai este rebelul din trecut, tot o creaţie fabuloasă rămîne. Îi poate bucura enorm şi pe amatorii de grand tourisme.
Vrem un M3 vara, pe serpentine, şi mult soare pentru a sta cu geamurile deschise şi a asculta simfonia cauciucurilor torturate, acompaniate de V8.

M3 a devenit de-a lungul celor patru generaţii ale sale un fenomen social şi finalmente o veritabilă instituţie. În urmă cu 21 de ani, lumea a făcut cunoştinţă cu E30, un patru cilindri în linie de 2 litri care a cucerit nu doar prin prisma celor 200 CP pe care îi punea la treabă. Aşa s-a născut o nouă religie, în cadrul căreia individul se închină în faţa unei sigle – M Power.

Ultimul verset se numeşte E92 şi implică multă evlavie atunci cînd este “recitat”. Indicat ar fi ca această creaţie să încapă pe mîna cuiva cu har, a cuiva care ştie să se folosească deopotrivă de intuiţie şi intonaţie.
Dar să lăsăm metaforele şi să revenim cu picioarele pe pămînt, acolo unde, printre infinitatea formelor de relief care se numesc automobile, există şi o bucată de metal ce poate prinde viaţă – noul BMW M3.

La prima vedere, maşina parcă nu mai este la fel de obraznică precum generaţiile anterioare, nu te mai întîmpină cu o caroserie ale cărei linii te înfiorau. Nu mai este un M3 rece, dur, musculos, asemenea strămoşilor germanici. Poate fi confundat relativ uşor cu un coupe al seriei 3, dar parcă există ceva ce te face să-l mai priveşti o dată. Îţi comunică subliminal senzaţia de vigoare, de tensiune, de potenţă.

Detaliul exterior care îţi atrage atenţia este aşa-numitul “powerdome”, umflătura din capotă menită a face loc noului V8. Puriştii vor spune… mda, V8, dar cu cei 6 cilindri în linie ce-aţi avut? Motivarea noii arhitecturi poate fi găsită sub capota concurenţei, care a demarat o cursă a înarmărilor impresionantă pentru a-l săpa pe M3. Cocoaşa din capotă este încadrată de două prize de admisie pentru motor, una dintre ele, cea din dreapta dacă sîntem la volan, avînd doar rol estetic. Pachetul este completat de acoperişul nevopsit din carbon şi de cele 4 evacuări care încadrează un difuzor central.

Deşi toate ingredientele ce autentifică un model M Power se află la locul lor, parcă sînt ceva mai discrete decît în trecut. O mică dramă o reprezintă interiorul, care nu beneficiază de o personalizare puternică. Între interiorul lui 330xd cu pachet M Power, avut în testul comparativ cu Audi A5, şi cel al lui M3 nu prea erau diferenţe, iar asta doare puţin. Certitudinea că te afli într-o torpilă sol-sol şi nu într-un model comun ţi-o dă cocoaşa pe care o zăreşti prin parbriz. Totuşi, lucrurile care contează sînt prezente: scaunele sport excepţionale, tipicul volan M Power, pedalierul şi cutia manuală.

Surprinde plăcut uşurinţa dozării ambreiajului, în condiţiile în care trebuie să struneşti 414 CP. Pedala are fermitatea tipică unui ambreiaj de model sport, dar nu faci febră musculară după 10 km în traficul urban. În schimb cutia manuală cu 6 trepte implică şoferul, deoarece solicită o mînă fermă pentru a o ghida. Momentul magic survine atunci cînd este apăsat butonul de start/stop. Cei 8 cilindri se transformă dintr-o masă inertă de metal într-o entitate vie, care îţi comunică fiecare ezitare sau moment de exaltare. Impresionează sunetul motorului la rece, cînd sînt cîteva grade sub zero.