BMW K 1200 R – test promotor.ro
VEZI AICI TOT TESTUL DE VARĂ PROMOTOR.RO
Ei bine, nicidecum. O dată pus în şa, am avut surpriza să constat că stau cu picioarele pe pământ binemersi, nu pe poante, ca balerinele. Un mic balans lateral şi marea surpriză este impresia că sub tine ai un motor de vreo 160, hai să zicem 180 kg. Cum aşa? Ei bine, centrul de greutate al motocicletei este foarte jos, datorită propulsorului înclinat la 55 de grade. Aşa încât nu e nevoie de steroizi pentru ca să o ţii verticală. Chiar nu mă aşteptam la aşa ceva.
Ok, pun mâinile pe ghidon şi simt o senzaţie de "deja-vu" – deoarece comenzile şi butoanele sunt tot cele de la BMW F 800 S. Ceea ce înseamnă o acomodare facilă, dar nu pot să nu remarc faptul că butoanele pentru semnalizare sunt o idee cam jos plasate, cel puţin pentru degetele mele (şi nu am degete butucănoase şi scurte). Tabloul de bord este simplist, cu vitezometru şi turometru analogice, lângă un display digital.
Ghidonul mă aşteptam să fie mai lat, motorul dând impresia că ar fi mai masiv. Însă cele două mânere cad în palme foarte natural. Sunt curios cum se va comporta inedita suspensie Duolever, amortizoarele furcii faţă lipsind cu desăvârşire. În schimb, pe sub semicarenă se poate observa un sistem complicat de pârghii, un arc, un amortizor mai mic…
Detalii tehnice, care, pe moment, chiar nu mă interesează, deoarece abia aştept să învârt cheia în contact.