Bentley Continental Flying Spur Speed

Tot
ce ştiu este că maşina arată senzaţional de elegant, cu o anumită
subtilitate în design, subtilitate care totuşi impune foarte mult
respect pe şosea.Acum, revenind la interior, despre care începusem
să vă povestesc ceva mai sus, trebuie menţionat şi faptul că atât
materialele folosite, cât şi deplina armonie în care sunt asamblate
creează o atmosferă unică pentru şofer şi pasager.

Din punctul meu de vedere, britanicii excelează la trei capitole:
lux, umor sec şi capacitatea de-a bea cantităţi enorme de alcool
fără să intre în comă mai devreme de primele ore ale dimineţii
următoare.

Alte lucruri pe care le-am observat foarte repede după ce am
început să conduc Speed-ul se referă la padelele pentru schimbarea
vitezelor, la sistemul audio, la direcţie, dotările opţionale şi,
nu în ultimul rând, la sunetul propulsorului W12.

Să începem cu padelele din spatele volanului. Acestea nu se află
acolo pentru a schimba vitezele atunci când conduci agresiv, ci
pentru când vrei neapărat s-o faci tu şi numai în momentele când nu
eşti atent la altceva. Problema? Sunt poziţionate mult prea
departe. Nu le puteam atinge decât cu vârfurile degetelor şi asta
numai dacă renunţam la poziţia corectă a mâinilor pe volan.

Un argument în favoarea lor ar fi acela că, dacă erau poziţionate
mai aproape sau mai… normal, poate că ar fi incomodat un pic
şoferul; iar un şofer de Bentley nu trebuie incomodat cu nimic,
pentru că tocmai a dat 200.000 euro, plus sufletul său, pe această
maşină. Logic.

Sistemul audio Naim are un amplificator de 1.100 W, 15 sateliţi şi
8 moduri DSP. Simfonia sa nu este egalată decât de tunetul
motorului, fenomen care are loc ori de câte ori ridici piciorul de
pe acceleraţie. Am ascultat multe motoare la viaţa mea, dar singura
modalitate de a descrie zgomotul pe decelerare este „tunetul de
după fulger”. Nu „mârâie”. Nu „urlă”. Pur şi simplu face
„boom!”.
Surprinzător, direcţia m-a dezamăgit puţin.

La viteze mici este normal să fie foarte uşoară, mai ales la o
limuzină de lux, însă pe viraje mi-a lăsat senzaţia că nu se
întăreşte suficient de mult pentru a-ţi da încredere maximă în
abilităţile maşinii sau ale suspensiei sau ale sistemului de
tracţiune integrală. Ceva-mi spune că un 760Li m-ar fi distrat mai
mult pe serpentine. Probabil o va şi face.

Aşadar, să trecem direct la ce înseamnă să conduci un Bentley
Continental Flying Spur Speed. Apropo, o să-i zic BCFSS de acum
încolo, pentru că n-am toată viaţa la dispoziţie pentru el…
În primul rând, maşina este surprinzător de agilă pentru cei 5,3
metri lungime şi 2,5 tone greutate. Acest lucru este valabil fie că
vorbim de viteze mari, fie de viraje, fie de manevrabilitate prin
trafic. Există o diferenţă sesizabilă între o depăşire efectuată cu
transmisia pe modul Drive şi una pe modul S sau Sport.

Dacă vrei să vezi tot ceea ce poate maşina, ţine-o pe S şi îngroapă
piciorul în acceleraţie. Nu va exista obstacol sau vehicul pe care
să nu-l poţi lăsa în urmă din secunda în care ai accelerat, iar în
cea imediat următoare ai şi trecut de el. Este aproape hilar,
absurd de rapidă. Dacă te gândeşti s-o duci la 300 km/h, nu îţi va
lua decât 45 de secunde. Mai puţin decât în cazul unui Gallardo
Superleggera.

Desigur, fiind un Bentley, este de ajuns să setezi cruise
control-ul adaptiv la o anumită viteză şi să laşi bolidul să te
poarte către destinaţie aşa cum numai un CFSS poate. Suspensia
setată pe confort, picioarele relaxate, privirea înainte şi deodată
cei 202.325 de euro fără taxe (modelul condus aici avea câteva
opţiuni în plus faţă de versiunea standard) ţi se vor părea decenţi
pentru un vehicul care poate să treacă de pe modul „Bruce Banner”
pe modul „Hulk” prin simpla atingere a unor butoane şi prin
trecerea pe Sport a cutiei de viteze.

Stau
şi mă gândesc la o maşină. Este unică, specială, impunătoare. Atât
din punctul de vedere al puterii, cât şi din cel al luxului sau al
preţului pe care trebuie să-l plăteşti pentru a avea una – ceva de
genul 200.000 euro, plus sufletul tău cu semnătură de sânge,
bineînţeles. Este vineri şi mai am de aşteptat doar două zile până
o voi conduce.

Două zile pe care am să le petrec gândindu-mă la ea şi la faptul că
toate modelele de lux pe care le-am condus în trecut au fost doar
un fel de preludiu pentru acest moment care e pe cale să urmeze.
Mercedes-Benz S-Klasse, BMW Seria 7, Maserati Quattroporte: oricât
de bune erau ele, oare cum se vor putea compara cu un Bentley de 2
tone şi jumătate, capabil să accelereze până la 100 km/h la fel de
repede ca un BMW M3, adică în 4,8 secunde?

La scurt timp după, am început să mă gândesc dacă există
într-adevăr vreo altă limuzină de lux cu un demaraj mai puternic
decât cel al lui Flying Spur Speed. Quattroporte Sport GT S nu, BMW
750i nu, Rolls Royce Phantom nu, Audi S8 nu, Maybach nu, Lexus
LS600h… în nici un caz.

De fapt, nici unul dintre aceste modele nu poate atinge 100 km/h în
mai puţin de 5 secunde. Iar un timp de 5 secunde sau mai puţin până
la sută este deja apanajul unor supermaşini… sau berline
energizate, precum M3, M5, RS4, RS6 etc. Finalmente, am reuşit să
găsesc trei modele mai rapide până în „sută”, dar toate cu o mică
problemă.

În primul rând, proaspăt anunţatul BMW 760i (V12, 544 CP, 4,6
secunde), Mercedes-Benz S63 AMG (V8, 525 CP, 4,6 secunde) şi
acelaşi Benz AMG, dar în versiunea S65 (V12, 612 CP, 4.4 secunde).
„Problema” lor este că sunt limitate electronic la 250 km/h.

Cam aşa au trecut zilele între clipa în care am aflat că aveam să
conduc un Flying Spur Speed şi cea în care m-am urcat la volanul
lui. Aveam în cap doar cifre, fişe tehnice şi tot felul de termeni
de comparaţie.

Dar să depăşim ceva mai repede această parte a zilei şi să ajungem
direct la scena următoare, când mi s-au dat cheile şi m-am instalat
în fotoliul din spatele volanului cu trei spiţe, tipic seriei Speed
a gamei Continental.

Deodată, parcă totul devenise nou pentru mine. Nu mi se mai
întâmplase de mult să stau şi să-mi învârt privirea de jur-împrejur
căutând anumite butoane, precum cele pentru ajustarea oglinzilor.
Mi-a luat câteva secunde până le-am găsit. Înainte să trec mai
departe, cred că e momentul să lămuresc puţin ce înseamnă termenul
„Speed” în cazul acestui model.

Un Flying Spur obişnuit beneficiază de acelaşi propulsor W12 de 6
litri, însă cu „doar” 553 de cai-putere. Versiunea Speed are
aproape 60 de cai în plus şi un cuplu maxim mărit cu aproximativ
100 Nm. De la 650, la 750. Apoi, suspensia Speed-ului este mai
rigidă, garda la sol – mai mică, în timp ce jantele de 20″ sunt
îmbrăcate cu anvelope Pirelli P-Zero de înaltă performanţă. Alte
modele încălţate cu acest tip de anvelopă sunt Lamborghini Gallardo
LP560-4, Aston Martin V12 Vantage şi Ferrari 599 HGTE.

Mai departe: diferenţele dintre Spur şi Spur Speed sunt şi de
natura estetică. În partea frontală, grila radiatorului este mai
închisă la culoare şi e poziţionată la un unghi mai vertical în
cazul lui Speed, în timp ce, în spate, evacuările sunt şi ele de o
natură mai agresivă.