Am testat Renault Clio RS în România. smaRStphone

Al treilea lucru care îi va frapa pe fanii lui Clio RS este modificarea de sub capotă: motorul aspirat de 2,0 litri a fost scos la pensie de un nou turbo de 1,6 litri, moda downsizing fiind preferată pentru o eficienţă mult mai bună, dar şi pentru un consum teoretic mai scăzut.

Înainte de a porni motorul trebuie să te asiguri că pui pe OFF sistemul R-Sound Effect RS, altfel poţi fi foarte uşor indus în eroare de tonul grav de V6 bi-turbo al lui Nissan GT-R sau de zgomotul gutural şi neuniform al unui Alpina…

Micul turbo de pe Clio RS sună mai puţin ameninţător faţă de precedentul Clio RS, cumva continuând ideea pe care o inspiră exteriorul, de bestie domesticită. Doar când se accelerează peste 3.000 rpm, evavuarea începe să vocifereze ceva mai pregnant.

Maşina se mişcă foarte bine, câtă vreme reuşeşti să-ţi dresezi cerebelul cu lipsa pedalei de ambreiaj şi mâna dreaptă cu lipsa unei cutii manuale. Demarajele sunt, într-adevăr, rapide, demne de particula ”Sport” din RenaultSport, iar disponibilitatea la turaţii reduse duce, într-adevăr, la o eficienţă foarte bună. Mai mult, reprizele sunt ajutate din plin de momentul optim în care cutia EDC retrogradează.

Apare însă un neajuns, în special în cazul celor obişnuiţi cu vechiul 2.0 de pe Clio RS. Care putea fi dus până sus, aproape de zona roşie. În cazul noului Clio RS, computerul central este foarte atent să te ţină la respect: tu vrei să vezi acul turometrului urcând până pe la 6.000 rpm, dar cutia schimbă pe la 4-5.000 rpm.

Folosirea padelelor de pe volan nu pune probleme, acestea fiind bine plasate, iar schimbarea treptelor fiind foarte rapidă. Dar, din nou, computerul central e vigilent, nu care cumva la retrogradare să sari calul. Chestie pe care ţi-o permiteai fără probleme cu vechiul motor aspirat – acum, însă, trebuie să ne gândim şi la fiabilitatea turbocompresorului.

Lucrurile se îmbunătăţesc dacă apeşi micul buton RS Drive de lângă maneta schimbătorului, caz în care motorul devine mai prompt şi menţine turaţia mai ridicată, cutia schimbă sensibil mai repede, iar direcţia devine mai fermă, deşi nu scapi niciun moment de senzaţia că e asistată electronic.

Din nefericire, pe viraje comportamentul de ”agent de securitate” al computerului central devine agasant, deoarece EDC-ul nu schimbă treptele când vrei tu, ci doar dacă domnul computer central consideră oportun. Din acest punct de vedere, mai bine o manuală convenţională!

E păcat că EDC-ul induce asemenea frustrări, deoarece trenul de rulare al lui Clio RS e la cote înalte: şasiul CUP asigură o foarte bună stabilitate, în condiţiile în care maşina nu devine inconfortabilă pe denivelări. În plus, nu ţopăie, iar cel de la volan are tot timpul o bună imagine a suprafeţei pe care rulează.

Şi încă o bilă neagră din partea puriştilor: ESP-ul nu se poate dezactiva. Teoretic, are o funcţie de diferenţial autoblocabil, 

Pagini: 1 2 3