DATE TEHNICE LEXUS GS 450H F-SPORT
Am văzut că Lexus GS 450h nu e doar o berlină de clasă mare potentă, ci are şi serioase veleităţi de sedan sportiv graţie sistemelor din pachetul F-Sport. Totuşi, să nu uităm că vorbim de o maşină hibridă, care îşi propune să convingă şi prin economie, nu doar prin putere.
Selectorul Drive Mode are patru moduri de funcţionare: „Normal”, „Sport”, „Sport+” şi, ceea ce ne interesează cel mai mult în acest capitol, „Eco”. Mod în care răspunsul propulsorului la apăsarea pedalei se simte uşor mai greoi, semn că este privilegiat consumul redus. În plus, se poate urmări foarte uşor pe displayul central fluxul de putere: când merge doar motorul termic, când merge doar cel electric, când merg ambele şi care este starea de încărcare a bateriei.
În regim urban, în trafic aglomerat, până la 40 km/h maşina foloseşte, de multe ori, doar motorul electric, dar orice apăsare mai hotărâtă a pedalei va dicta intrarea în funcţiune şi a motorului pe benzină. Există şi butonul „EV Mode”, care, în teorie, asigură o autonomie în regim strict electric de maximum 4 km. În condiţii de „târât” prin ambuteiaje, poţi ajunge la 2-3 km reali parcurşi doar bazându-te pe baterie, ceea ce ajută cam foarte puţin obţinerea unui consum urban scăzut.
În modul „Eco” şi fără să te grăbeşti, poţi ajunge la un consum mediu real de 8-9 litri/100 km, dar, sincer, e cam greu să adopţi un comportament aşa cuminte cu o maşină care te gratulează cu aproape 350 CP. În modul „Normal” şi fără a merge ca melcul, dar şi fără să exagerezi cu demarajele, consumul mediu se cifrează undeva la 10-10,5 litri/100 km. Iar dacă preferi modul „Sport” sau chiar „Sport+”, computerul de bord te va „gratula” cu valori de genul 13,5-14 litri/100 km.
Chiar mă întreb: oare nu s-au simţit torturaţi inginerii care au făcut testele de consum după standardele oficiale? E pur şi simplu imposibil să obţii consumul mediu teoretic de 6,1 litri/100 km anunţat de constructor, pentru că, în realitate, Lexus GS 450h F-Sport e mai mult berlină sportivă decât normală.
Pe de altă parte, o medie de circa 10 litri/100 km consider că este foarte bună pentru un executive sportiv de aproape 350 CP, contracarând consumul ceva mai redus al celor câteva modele diesel comparabile ca puteri şi performanţe printr-un comportament mai plăcut şi, mai ales, printr-un sunet mult mai atractiv.
Faptul că Lexus GS 450h este o berlină premium e confirmat de preţul piperat, care porneşte de la 63.950 euro cu TVA pentru echiparea de bază Business. Pentru 15.000 euro suplimentari, cei interesaţi pot avea fie versiunea sportivă GS 450h F-Sport, fie cea luxoasă GS 450h Luxury. Eu unul înclin balanţa pentru varianta F-Sport, datorită avantajelor majore ale tehnologiilor aduse de acest pachet.
PREŢURI ŞI DOTĂRI LEXUS GS 450H F-SPORT
Pare cam mult să dai aproape 80.000 euro pe un executive non-german, în condiţiile în care rivalii germani propun, pentru sume mai mici sau la acelaşi nivel, versiuni cu motoare V8 sau dieseluri potente ori tracţiune integrală. Însă, la o privire mai atentă, nivelul de echipare foarte bogat şi high-tech al lui Lexus GS 450h F-Sport justifică această sumă, mai ales pentru cei care pun accentul pe imaginea eco, comportamentul sportiv şi calitatea exemplară.
Singurul călcâi al lui Ahile în cazul acestui model rămâne imaginea, eclipsată în mod clar de greii teutoni. Ceea ce, din contră, ar putea fi un punct de atracţie pentru cei care vor altceva şi, mai ales, să fie asociaţi cu trendul ecologic din ce în ce mai puternic. Iar, din acest punct de vedere, Lexus GS 450h F-Sport are un avantaj mare în faţa rivalilor germani – la urma urmei, Lexus este singurul producător premium care oferă 4 modele hibride în gamă.
Iar Lexus GS 450h F-Sport este, fără îndoială, executivul hibrid sportiv al momentului, dedicat în primul rând celor cu bani, dar care nu vor să audă de dieseluri sau V8-uri gurmande.