Am testat executive-ul hibrid al momentului: Lexus GS 450h F-Sport

Autor: Oraan Mărculescu 24 iun. 2012 Test drive

Încă de la început am spus faptul că Lexus GS s-a remarcat permanent prin ştacheta foarte înaltă pe care a impus-o în domeniul calităţii interiorului şi a echipamentelor moderne. Noua generaţie merge mai departe, mizând pe câteva inovaţii care sigur îi vor face invidioşi pe fanii berlinelor germane.

Noul Lexus GS are o plansa de bord gandita pe orizontala, mai ergonomica

În primul rând, faţă de precedenta generaţie, noul GS face trecerea de la consola centrală masivă verticală la o planşă de bord gândită pe orizontală, cu o ergonomie mai bine studiată, în condiţiile în care tot habitaclul respiră o calitate excelentă a fabricaţiei şi o atenţie deosebită la detalii. Faţă de linia de echipare Luxury, pachetul F-Sport presupune o ambianţă interioară mai rece, cu tapiţerie neagră din piele şi inserţii cu look de aluminiu – ceea ce le va conveni amatorilor de sport şi high-tech.

Că tot am amintit de high-tech, cea mai importantă caracteristică a interiorului noului Lexus GS este displayul uriaş de la baza parbrizului, care, cu diagonala sa de 12,3 inch, este lăudat ca fiind cel mai mare ecran LCD instalat până acum pe o maşină de serie. Fanii iPhone vor fi dezamăgiţi să afle că nu este tactil, însă navigarea se face relativ facil de la joystick-ul cu rol de mouse intuitiv de pe tunelul central, lângă maneta cutiei de viteze.

Lexus GS beneficiaza de cel mai mare display de pe o masina de serie, avand 12,3 inch

Grafica şi culorile nu sunt neapărat entuziasmante, dar, fără îndoială, acest ecran uriaş oferă o lizibilitate excelentă, iar cu manevrarea „mouse-ului” te obişnuieşti foarte repede. Ba chiar, la un moment dat, m-am întrebat de ce mai există butoanele pentru instalaţia de aer condiţionat bi-zonă, deoarece e mai uşor să o controlezi prin intermediul „mouse-ului” şi a displayului.

Vorbind despre climatizarea S-Flow, nota 11 pentru tehnologia „nano-e”: nu mă interesează aşa de mult teoria care spune că dozează şi orientează fluxurile de aer în funcţie de temperatura exterioară şi numărul de ocupanţi, sporind eficienţa energetică a maşinii, iar tehnologia „nano-e” eliberează constant în atmosferă particule de ioni negativi înveliţi în molecule de apă, cu rol în purificarea aerului din habitaclu, eliminarea mirosurilor neplăcute, întreţinerea tapiţeriei, având în acelaşi timp şi efect hidratant asupra pielii şi părului pasagerilor.

Climatizare automata a lui Lexus GS este excelenta, beneficiind de tehnologia nanoe

Mult mai important este că e pentru prima oară în viaţă când pot spune că aerul condiţionat dintr-o maşină nu m-a deranjat (eh, rinita e simandicoasă, ce să-i faci…), chiar dacă l-am folosit intensiv. Dacă mai adaug şi scaunele cu funcţie de ventilaţie, tapiţeria care nu se încălzeşte excesiv la statul în soare sau geamurile cu o protecţie solară foarte bună, pot spune că Lexus GS 450h e o maşină excelentă pentru zilele toride de vară.

Dacă din perspectiva celor din faţă lucrurile stau foarte bine, cei din spate nu se vor plânge decât de ambianţa puţin cam spartană, din cauza negrului omniprezent. Ca spaţiu, bancheta bine profilată nu creează probleme nici la nivelul genunchilor, nici la nivelul capului – eventual directorii mai pretenţioşi ar putea dori o cotieră mai lată.

Navigarea pe displayul central se face de la un joystick avand un interesant rol de mouse

Portbagajul se poate spune că a câştigat cel mai mult, capacitatea de 465 litri fiind cu 30% mai mare decât în cazul precedentei generaţii, graţie reproiectării suspensiei spate şi a bateriilor. Foarte important este că lungimea suprafeţei de încărcare este acum suficientă pentru a nu avea probleme cu genţile de voiaj de dimensiuni mari.

Există, însă, şi un lucru deranjant în interiorul lui Lexus GS 450h: multitudinea de butonaşe din jurul şoferului, unele ascunse privirii – cum ar fi, de exemplu, butonul pentru frâna de mână automată, în dreapta sub volan, sau butoanele pentru Head Up Display şi reglarea luminozităţii bordului, în stânga, ascunse de volan. Plus volanul multifuncţional, cu butoane prea apropiate – de exemplu, rişti să schimbi frecvenţa radio-ulu în loc să modifici volumul sunetului.

Lexus GS ofera un interior sportiv cu o calitate exemplara

Per ansamblu, însă, atmosfera interioară continuă cu brio imaginea pe care ţi-a creat-o Lexus GS 450h încă de la prima vedere: sportivitate, business, high-tech şi, evident, calitate exemplară. În plus, simţi că vrei să conduci cu adevărat maşina, nu doar să stai confortabil la volan.

Aşadar, să vedem cum se conduce Lexus GS 450h – pe următoarea pagină.

Pagini: 1 2 3


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide