Am condus versiunea diesel Honda Civic 2.2 i-DTEC

Pornirea motorului diesel de 2,2 litri nu este de natură să te entuziasmeze, deoarece zgomotul specific al unui propulsor alimentat cu motorină nu poate egala muzicalitatea unui benzinar i-VTEC, aşa cum sunt obişnuiţi fanii Honda. Din fericire, doar la ralanti şi turaţiile mici, sub 2.000 rpm, fanii „înaltelor” sunt oarecum agasaţi de zgomotul tărăgănat al dieselului, pentru că, în rest, compartimentul motor e bine antifonat.

Deşi concurenţa oferă puteri similare din motoare cu o cilindree mai redusă, de 2,0 litri sau chiar mai mică de atât, cei de la Honda rămân fideli regulii care spune că o capacitate cilindrică mai mare înseamnă mai mult rafinament, iar un raport putere/cilindree decent va duce la o experienţă de condus mai plăcută.

În practică, de la plecarea de pe loc realizezi că motorul diesel este mai mult decât civilizat, trăgând cu încredere, iar forţa este eliberată progresiv. Cuplul motor maxim de 350 Nm se atinge între 2.000 şi 2.750 rpm, dar acceleraţiile sunt corecte încă de la 1.500 rpm. O bulină albă pentru modul progresiv în care urcă motorul în ture, la 2.000 rpm lipsind obişnuitul „boost” resimţit în cazul dieselurilor multor concurenţi.

Dacă nu ai fi „ţinut la curent” de zgomotul motorului, ai putea crede uşor că i-DTEC descrie, de fapt, un motor pe benzină turbo mai puternic de 150 CP, în timp ce rafinamentul acestui diesel, pus în valoare de cutia cu o bună timonerie şi trepte bine etajate, se dovedeşte la cote excelente pentru clasa compactă. Ba chiar aş risca să spun că acest 2.2 i-DTEC îţi dă, în mers, o impresie serioasă de premium.

Şi pe această versiune, butonul verde „ECO”, din stânga volanului, este standard, iar, la apăsarea acestuia, maşina îşi încetineşte vizibil reacţiile, deoarece computerul central dictează un răspuns al motorului care să privilegieze consumul cât mai redus. Moment în care şi ledurile care mărginesc vitezometrul te ajută foarte mult să-ţi adaptezi stilul de condus, făcându-se verzi când mergi economic.

A nu se înţelege că, în modul „ECO”, Honda Civic diesel devine o maşină pentru pensionari – pur şi simplu pare că nu mai ai sub capotă un motor de 150 CP, ci cu vreo 20-30 CP mai puţini. Ceea ce, sincer, nu e nici o problemă în traficul urban, unde sistemul „auto-stop” te ajută să scoţi un consum urban cât mai redus.

Totuşi, e indicat să nu te grăbeşti când se face verde la semafor, deoarece te poţi pomeni că sistemul auto-stop „îţi trage clapa” şi îţi opreşte motorul, chiar dacă ai băgat în treapta întâi. Pe de altă parte, o bilă verde pentru faptul că sistemul funcţionează chiar şi înainte ca motorul să ajungă la temperatura optimă de funcţionare.

La viteze mari pe autostradă sau pe şosele, Civic-ul diesel demonstrează bune reprize, dându-ţi suficient de multă încredere în depăşirile rapide. Dar, când ai de gând să te grăbeşti, e de preferat să decuplezi modul „ECO” – altfel latenţa răspunsului la acceleraţie va fi deranjantă. În modul normal, motorul diesel este foarte elastic, iar pe traseele virajate maşina e plăcut de strunit, mai ales dacă ne gândim că evoluţia la capitolul tren de rulare şi direcţie este foarte mare faţă de precedenta generaţie.

Singurul regret, din punct de vedere dinamic, rămâne soundul – chiar dacă maşina se demonstrează rapidă, iar eficienţa dieselului este incontestabilă, alături de rafinamentul răspunsului motorului, ambianţa este privată de sunetul sportiv pe care îl aşteaptă în principal fanii Honda. E un dezavantaj mai mult sau mai puţin mare, în funcţie de subiectivismul fiecăruia.

În rest, din punct de vedere al preţului şi consumului, Honda Civic 2.2 i-DTEC are numai avantaje – vedem pe următoarea pagină.

Pagini: 1 2 3