Am condus Toyota Aygo facelift

Publicat: 17 04. 2012, 10:00

Exponentul japonezilor de la Toyota în clasa mini, simoaticul Aygo, tocmai a împlinit şapte ani. Pentru cei care nu îşi mai aduc aminte, merită să menţionăm că debutul maşinii a avut loc în 2005, la Salonul Auto Geneva, odată cu premiera celorlalţi membri ai tripletei, Citroen C1 şi Peugeot 107.

Aşadar, poate fi Aygo considerat un model îmbătrânit? Ei bine, dacă socotim vârsta, dar dacă punem în balanţă şi faceliftul primit de model în 2009, aceasta ar fi concluzia. Totuşi, japonezii încearcă să ne convingă de contrariu, iar dacă nici un facelift însoţit de o ediţia specială Mandarin nu ajută în acest sens, atunci ce altceva ar putea fi mai eficient?

La capitolul design, faceliftul a conferit maşinii o imagine mai prietenoasă, datorită noului calandru unitar, plasat acum sub emblemă. Spoilerul frontal este şi el nou, iar grila mare de formă trapezoidală este detaliul care face diferenţa. Ediţia specială Mandarin individualizează maşina datorită culorii speciale Orange Spice.

De asemenea, tapiţeria este proprie ediţiei speciale. Tetierele, părţile laterale ale spătarelor şi capătul superior al şezutului sunt şi ele de aceeaşi culoare ca şi exteriorul. Cu siguranţă, efectul vizual al acesteia este cât se poate de plăcut. Mai exact, putem paria că fetele se vor da în vânt după timpul petrecut la bordul noului Aygo