Am condus SEAT Ibiza ST
SEAT a introdus un break pe cel mai mic model al gamei
sale de modele. Nu este o premieră în istoria mărcii,
Ibiza de acum două generaţii având în ofertă un model break,
botezat Vario.
Trendul maşinilor de clasă mică break a apărut în vestul
Europei, unde acest gen de caroserie este extrem de apreciat.
Astfel, constructorii francezi au fost primii care au dat tonul cu
modele Peugeot 207 SW sau Renault Clio Estate. Germanii au fost mai
reţinuţi în acest domeniu deşi şi ei apreciază un break bun. În
grupul VAG avem însă de ceva vreme Fabia Combi iar mai nou acest
simpatic SEAT Ibiza ST.
biza ST completează gama celui mai mic model al
fabricantului spaniol. Pe lângă caroseria clasică
hatchback în trei sau cinci portiere, putem alege acum şi versiunea
ST. Este un break foarte compact ce are puţin peste patru metri
lungime. Este gândit pentru o familie tânără şi practică ce are
nevoie de o maşină mai ales pentru mediul urban. Vizual, este
perfect integrată în linia de design a modelului Ibiza. Faţa este
identică, iar partea din spate respectă liniile fluide ale
modelului. Personal, găsesc linia modelului ST chiar mai
atrăgătoare decât cea a versiunii hatchback.