Am condus E 250 CDI 4Matic – Adio SUV-uri!

Autor: Gabriel Grosoiu 11 apr. 2012 Test drive

Există deja un nucleu foarte mare şi important format din oameni cu putere financiară adevărată. Evident, o mare parte din aceştia consideră că un SUV este o soluţie perfectă drept Status Indicator sau pentru orice fel de deplasare prin ţara cu patru anotimpuri veritabile şi porţiuni de drum cu probleme de care dai în orice călătorie.

Deja automatismul s-a format şi SUV-urile premium scumpe şi foarte scumpe se vor vinde mereu bine pentru că nucleul cu posibilităţi financiare nu va dispărea niciodată. Dar chiar dacă va fi aşa, aceşti oameni, fie ei şi foarte potenţi financiar, vor încerca din ce în ce mai mult să-şi menţină averile şi nu vor mai cheltui ca altădată.

Deja acest lucru se întâmplă de mai bine de trei ani, iar constructorii auto au venit oarecum în sprijinul celor care vor în continuare să facă show-off, vor lux suprem din nou şi din nou, dar vor ca maşinile să nu le mai consume resursele atât de feroce. De aceea, Porsche Cayenne diesel se vinde excelent chiar dacă are un preţ exorbitant. De aceea X5 şi X6 M 50d vor face ravagii şi de aceea primul SUV premium cu motor în patru cilindri, ML 250 BlueEFFICIENCY va scrie istorie.

Însă ieşind puţin din tiparul clasic de SUV premium, se găsesc numeroase soluţii de maşini de lux care să satisfacă toate cerinţele moderne ale unui om cu bani fără ca acesta să fie nevoit să-şi cumpere un SUV. Astăzi vom discuta doar despre una din aceste maşini, Mercedes-Benz E 250 CDI 4Matic, o alternativă nu doar la ML 250 ci la orice SUV premium. Există soluţii similare şi la concurenţa sa directă însă acest E are ceva calităţi speciale.

Cu un preţ de pornire de 53.041 euro cu TVA, E 250 CDI 4Matic poate atinge 70.000 de euro dacă celui care comandă maşina îi plac excesiv opţionalele. Din punctul de vedere al preţului, acest E se înscrie în marja pe care foarte mulţi o cheltuiesc atunci când cumpără un SUV premium nou. Foarte important pentru confort, una din calităţile pe care un client de SUV o caută la acest tip de maşină, transmisia automată 7G-Tronic Plus este standard pentru această versiune de E.

Unii vor susţine că garda la sol a unui SUV nu o poţi avea pe un E. Optând pentru suspensia pneumatică, pentru perioade scurte de timp, un E poate rula prin locuri destul de dificile. Chiar şi fără AIRMATIC, garda la sol este mai mare decât la o versiune cu propulsie. Diferenţa nu este mare dar versiunea 4Matic cu suspensie standard este suficient de capabilă să satisfacă nevoile de off-road ale unui client de SUV care îşi cumpără unul doar pentru ieşiri foarte rare într-un off-road uşor.

Pagini: 1 2


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide