Afaceri tomnatice: Honda Accord facelift 2.0 i-VTEC

Motorizarea pe care am avut-o la dispoziţie în test-drive-ul cu Honda Accord facelift a fost propulsorul pe benzină de 2,0 litri, cuplat la o cutie de viteze manuală cu 6 trepte. Acelaşi propulsor ca înaintea faceliftului, dar uşor upgradat, pentru a reduce consumul şi emisiile poluante.

Fiind o Honda, este foarte uşor să-ţi găseşti o poziţie sportivă la volan, primul lucru surprinzător fiind maneta foarte mică a schimbătorului de viteze. Iniţial, volanul pare să aibă un diametru cam mare, dar, sincer, în unele momente am fost agasat mai mult de multitudinea de butoane de pe el.

Motorul pe benzină anunţă un cuplu motor maxim nu neapărat îmbucurător: 192 Nm. Însă, graţie sistemului de distribuţie i-VTEC, această valoare este obţinută între 4.100 şi 5.000 rpm, ceea ce deja îmi dădea o idee relativ la supleţea motorului de 2,0 litri.

De la primele sute de metri la volanul maşinii mi-am dat seama că Accord face parte din categoria „gentleman driving machine”. Puterea este dezvoltată liniar, iar răspunsul la apăsarea pedalei de acceleraţie este conform aşteptărilor: nici nu te simţi împins în scaun cu putere, ca într-un diesel, nici nu simţi o lipsă acută de suflu, specifică benzinarelor de turaţie.

Cutia are rapoarte foarte bine etajate, iar zumzăitul motorului este foarte plăcut, fără a afecta buna insonorizare a habitaclului. Incredibil, dar motorul de 2,0 litri se comportă mai mult decât onorabil şi la turaţii sub 2.000 rpm, fiind suficient de elastic pentru a nu te enerva cu vibraţii sau un tremur nepăcut.

Evident, reprizele mai puternice necesită retrogradarea, dar vei dori să faci asta, deoarece schimbătorul are o timonerie foarte exactă şi o cursă foarte scurtă – nu ştiu de ce, dar mi-am amintit brusc de o anumită Honda S2000… Chiar dacă motorul este limitat dacă vrei performanţe mai bune, maşina se dovedeşte foarte plăcută de condus în ritm rapid, în primul rând graţie schimbătorului, apoi datorită motorului elastic.

Direcţia, din păcate, nu se ridică la acelaşi nivel şi afectează un condus cu adevărat sportiv din cauza unui feedback prea slab şi a unei tării neconvingătoare. Este, însă, foarte potrivită pentru un stil comod de condus, din punct de vedere al confortului şi uşurinţei de utilizare satisfăcând doleanţele oricărui director. Sau, mai ales, doamnă director – deşi personal consider Accord-ul mai mult o maşină pentru bărbaţii stilaţi.

În privinţa suspensiei, Accord e o maşină destul de potrivită pentru România, oferind un bun compromis între confort şi stabilitate. Totuşi, accentul este pus pe a doua caracteristică, ceea ce se reflectă în ruliul destul de redus în curbe. Caracterul subvirator al maşinii este ţinut în frâu mai mult de electronică, deşi mă aşteptam ca gabaritul măricel al lui Accord să aibă un efect mai mare.

Motorul se comportă decent şi din punct de vedere al consumului, câtă vreme nu eşti fanul valorilor reduse obţinute de dieselurile common-rail. În teorie, consumul mediu se cifrează la 6,9 litri/100 km, dar în practică ar trebui să te aştepţi la 8-8,5 litri/100 km. După cum spuneam, decent pentru un sedan cu motor de 2,0 litri pe benzină. Cine vrea mai puţin, se poate baza pe indicaţiile SIL (Shift Indicator Light), ceea ce presupune să schimbi treptele pe la 2.000 rpm şi să adopţi un stil foarte economic.

Accord se comportă bine şi în cazul frânării de la viteză mare, conferindu-ţi un puternic sentiment de siguranţă şi încredere. Sentiment pe care l-am simţit cam tot timpul cât am fost la volan, pe lângă „ruşinea” că nu eram îmbrăcat la costum… Practic, Honda Accord facelift este, probabil, cel mai bun exemplu din clasa medie pentru ce înseamnă a conduce executive.

Dar oare îşi merită preţul executive?

Pagini: 1 2 3